Conecteaza-te cu noi

Exclusiv

Video. O idee bună pentru Constanța: înființarea unei centuri între fostul RAR și Carrefour

Published

on

Fostul consilier local Tudorel Chesoi propune o idee simplă, realizabilă și cu efecte benefice pentru traficul auto din Constanța. El dorește înființarea unei inel de circulație care să facă legătura între bulevardele IC Brătianu și Tomis, de la fostul sediu al Registrului Auto Român și până la nodul rutier din zona centrului comercial Tom – Carrefour. Artera propusă ar prelua o parte semnificativă din traficul intens de pe bulevardul Aurel Vlaicu. Chesoi spune că Aurel Vlaicu nu mai este de mult timp centura orașului, întrucât în zonă s-au construit centre comerciale, iar în momentul de față se construiesc ansambluri rezidențiale. Așadar, vorbim de o zonă în care se îmbină încă funcțiunile vechi, industriale, cu funcțiunile mai noi, comerciale și rezidențiale. Însă industria este deja pe picior de retragere din zonă. De exemplu, fosta fabrică Energia a fost demolată de câțiva ani, iar terenul ei, de 10 hectare, face obiectul unui PUZ pentru construirea unui ansamblu rezidențial. De asemenea, există un proiect pentru construirea unui cartier de locuințe în zona silozurilor de la intersecția bulevardului cu strada Interioară. În partea opusă, lângă Vivo Mall, pe colțul cu Ștefăniță Vodă, se lucrează de zor la alt ansamblu rezidențial. Blocuri de locuințe au fost construite și vizavi de mall, peste bulevard, în câmp. De când lumea și pământul, orașele se dezvoltă spre nord. Și această regulă bizară se aplică, iată, și la Constanța.

Chesoi nu face parte din categoria politicienilor care și-au propus în mod expres să se ia la trântă cu dezvoltatorii imobiliari pentru a-i opri din proiectele lor. El spune că soluția față de această expansiune a orașului spre nord ar fi aceea de înființare a unei noi centuri care să preia din traficul bulevardului Aurel Vlaicu. Proiectul se poate cupla – crede fostul consilier local – cu un alt proiect privind înființarea unei zone de parc industrial. Fostul consilier spune că va lansa pe pagina sa de Facebook un sondaj pentru a afla dacă propunerea sa este susținută de societatea civilă.

Trebuie să mai spunem că ideea unei noi centuri între fostul RAR și Tom-Carrefour a fost enunțată de fostul consilier local în urmă cu două săptămâni, cu ocazia lansării Alianței Național Țărăniste la Constanța. Formațiunea este condusă pe plan local chiar de Tudorel Chesoi. ANT a fost înființată de un nucleu al foștilor țărăniști care s-au opus colaborării inițiate de PNȚCD-ul condus de Aurelian Pavelescu cu PSD-ul. Aceștia au decis să păstreze linia tradițională, de dreapta. În cadrul lansării, Chesoi a vorbit de mai multe proiecte bune, pe care le-a inițiat în perioada în care a fost consilier local. Însă, pe de altă parte, acesta a expus câteva idei noi, de o simplitate remarcabilă, printre care și aceasta referitoare la noua centură. Proiectul ne-a atras atenția. Prin urmare, i-am solicitat lui Tudorel Chesoi să purtăm o discuție aplicată pe acest subiect, chiar la fața locului. Ce a ieșit puteți vedea în clipul atașat.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions