Connect with us

Opinie

1918, un certificat de naștere. România scor Apgar mic, deși are un dat genetic de excepție

Liliana Naclad

Publicat

la

Acum că osanalele și patriotismul defilant s-au stins să ne gândim la România aflată mereu în bătaia vântului schimbărilor, fie din Est, fie din Vest. Ea este un teritoriu al negocierilor incapabil de a deveni independent, pentru că s-a născut sub această miză – d’entre deux.  Geopolitic d’entre deux desemnează amplasarea geografică între două centre – politice, economice sau administrative. Astfel că România nu poate fi încurajată decât în act să fie stat național și independent, în fapt, însă, niciodată.

Dincolo de meritele personale ale martirilor Unirii (o parte chiar au fost martirizați sub regimul comunist sau în cel mai bun caz dați uitării) e necesar să vedem momentul 1918 ca fiind consfințirea unui fapt preexistent de milenii ca geneză. Provincii, cnezate, voievodate, apoi țări, România era definită prin credință, limbă, obiceiuri și schimburi economice asemănătoare – toate vorbeau despre un singur neam. Și așa cum eram poziționați în Europa, înainte de a fi consfințită intrarea noastră în acest spațiu, așa și România exista înainte de a fi unită printr-un act. La fel cum azi români sunt și cei din Basarabia, sau cum origini românești au și volohii din Ucraina sau comunitățile românești din Bulgaria de pe malul Dunării, tot astfel românii din jurul arcului carpatic până la Dunăre și Mare, de la Tisa până la Nistru, toți erau un singur popor. La 1918 i se oferă, de fapt, un certificat de naștere care avea la bază ceva adeverințe, însă neparafate.

Și pentru că certificatul de naștere este emis de entități superioare, așa și în acest caz, autoritățile emitente ofereau o recunoaștere în care se specifică zona de naștere, părinții și statutul. Dar ca să fie mereu în legătură cu autoritățile, nașterea s-a soldat cu un scor APGAR prost, astfel că românii să știe că au nevoie în permanență de consiliere din parte marilor puteri. Perioade istorice sub Est sau sub Vest fac din noi un copil aflat în permanent sentiment de abandon căutându-și identitatea, însă niciodată maturizat. Și am văzut la referendum – dacă goarnele occidentale au urlat că este o miză politică, copilul – nația româna – nu a votat. O identitate nedefinită coerent este mai ușor să o redefinești periodic până va sfârși în neantul anulării propriei identității. Or o entitate fără identitate nu există.

Contextul nașterii. Primului Război Mondial – travaliul, declanșat și el ca urmare a dorințelor de înglobare a statelor naționale de către marile imperii. Dacă urmărim firul acestora constatăm că, deși exista voință națională, Unirea nu putea fi pusă în aplicare fără acordul Marilor Puteri. La fel și azi. La acea vreme România avea organizare administrativă, fiind considerată înapoiată pe drept cuvânt, pentru că era departe de  fi asemănătoare Cancelariilor Occidentale ale vremi. Exact cum astăzi este considerată inaptă pentru a fi condusă intern fără un MCV și fără Convenții Europene, la fel și atunci era considerat un stat subdezvoltat cu o economie agrară bazată pe resursele naturale, folosite, însă, din plin în timpul războaielor. Idem, ibidem și azi. Doar că azi adepții diferitelor curente pro occidentale sau pro rusești sunt atât de vocali și se ceartă atât de tare, că nu există interesul superior al statului național. Din această vocalizare nu se mai aude vocea poporului, el însuși devine adeptul unui curent sau altul, în funcție de leaderul pe care îl agreează sau de cât se investește în propagarea mesajului, răspândit cu ușurință în spațiul de comunicare extrem de facil, însă superficial ca fond. Astfel că acest Centenar ne găsește în aceleași cadre între Vest și Est.

România – geopolitic – zonă sub presiune d’entre doux

Izbucnirea primului Război Mondial a avut ca motiv declanșator dorința de afirmare națională a statelor organizate pe principii comune – limbă, istorie, credință. De cealaltă parte dorința de expansiunea teritorială a imperiilor vremii, dorință neostoită încă. Austro-Ungaria, Imperiului Țarist și cel Otoman au râvnit pe rând la statele balcanice și la cele din Europa Răsăriteană. Cei din Transilvania urmăreau demersul de afirmare al Bosniei-Herțegovina ca pe unul ce se poate repercuta ca model pentru devenirea lor națională. Însă nimic nu se putea face, ca și acum, fără acorduri sau supunerea prin război a statelor mici de către cei mari. Azi mai puțin sângeros, însă cu eforturi economice și strategice globalizante. Regatul României iese slăbit din primul Război Mondial și începe demersurile de pace. Orice tratat are la bază discuții preliminare, negocieri sau convenții. Între actele premergătoare a fost și convenția de la Focșani în care guvernele României și cel rus pe de o parte și de cealaltă parte guvernele Triplei Alianțe se întâlnesc în anul 1917 pe 9 decembrie în calendarul nou sau 27 noiembrie în cel vechi. Subiectul de discuție era stingerea ostilităților de pe frontul de Est. Ulterior acestei convenții se încheie tratatul de la Buftea-București care în fond era un dictat. Cam cum sunt astăzi Convențiile Europene în care noi, românii, luăm act și executăm, fără a avea mari pretenții de negociere. Așa și atunci. Dobrogea pierduse deja Cadrilaterul în primă fază în 1916. România pierde informal si Dobrogea, ea urma să fie administrată efectiv de către Germania și Bulgaria, până la un tratat ulterior definitiv. Șantierul Naval intra atunci în administrarea Germaniei, care, de asemenea, urma să folosească după bunul plac timp pe 90 de ani toate exploatările petroliere, precum și transportul fluvial pe Dunăre. Umilitor, însă istoria se repetă. Trecătorile din Carpați, adică strămoașele autostrăzilor extrem de importante pentru economia unui stat puternic, urmau a fi controlate de Austro-Ungaria. De aici rădăcinile lipsei de infrastructură. Singura momeală a fost un acord mutual prin care Marile Puteri nu se opuneau unirii României cu Bucovina, stat independent sub Imperiului Austriac. Astfel că sub mâna de fier a lui Iancu Flondor s-a votat unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare, până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României. (Declarația de Unire). Ulterior granițele se vor modifica, acest “pentru vecie”, s-a dovedit a rămâne visul.

Transilvania, sub principiul autodeterminării enunțate de președintele SUA Woodrow Wilson  se afla în fața a trei opțiuni: independența statală (discutată și disputată de atunci timp de 100 de ani), unirea cu Ungaria (încă vehiculată de atunci până în prezent) și unirea cu România (devenită posibilă datorită implicării oamenilor de cultură ai vremii, bazați pe factorul etnogenetic al populației). Principiul autodeterminării enunțate de președintele SUA Woodrow Wilson a fost principalul fundament al emiterii certificatelor de naștere ale Poloniei, Iugoslaviei, României și Cehoslovaciei. Dar după 100 de ani, declarația lui Trump în ce privește relațiile cu Europa, nu este departe de acest principiul enunțat în urmă cu un secol de predecesorul său Woodrow Wilson. El a afirmat încă din timpul campaniei că după alegerea sa ca președinte al SUA va dezvolta relații bilateral cu fiecare stat membru al UE, nu prin intermediul UE. Fapt concretizat azi prin politica macro-economică derulată de SUA. Dacă vom serba următorul Centenar ca stat independent, sau ca stat membru, va fi rezultatul politicilor și diplomației din România, din păcate destul de slab reprezentată la acest capitol.

Frământările primului Război Mondial au fost criza transformată în oportunitate a marilor oameni politici români, sprijiniți de interesele diplomatice externe ale vremii , idealul pe care azi, din păcate, nu îl mai putem avea.

Dacă o luăm pe filiera credinței înaintașilor, momentul de la 1918 trebuie văzut ca rezultat al sacrificiilor lor, o credință păstrată într-o Dobroge plină de martiri, o strămutare a unui arhiereu – Iachint, de la Vicina dobrogeana la Argeș, continuator al apostolicității sfântului Andrei, un Mihai Viteazul Pătrașcu voievod care a unit cele trei provincii încă din 1600, sfinți și trăitori care au plătit cu prețul vieții păstrarea limbii și credinței strămoșilor. Un Stefan cel Mare, ctitor de mănăstiri – reper pentru întreaga lume, mentori și artizani ai identității naționale. Toți au trăit pentru realizarea idealului unirii. Ei ar trebui canonizați de Biserică sub numele de Sfinții Unității Naționale. Pentru implicarea lor sufletească România a fost posibil să aibă acest certificat de naștere la 1918, chiar dacă unii au zis că este rezultatul hazardului. Și așa a fost, dacă hazardul este considerat ecoul rugăciunilor lor în cer. De aceea Catedrala de la București îi reunește pe fiecare în parte, așa cum spunea părintele Constantin Necula: „fiecare cărămidă poartă pe ea numele veșnic de pomenire al celor care în decursul celor două milenii au contribuit la acest ideal.”

Comments

comments

Opinie

Românii, între demistificare politică și misticismul Cuvioasei Paraschiva

Liliana Naclad

Publicat

la data de

Scris de

Din nou toamnă – parcă ieri eram în frământata luptă a afirmării laturii conservatoare a românilor prin votul pentru familia creștină. A trecut un an, dar suntem în același punct sau poate cu o scară mai jos în definirea identității. Vă veți întreba ce identitate, când ea de decenii sau poate secole pare a nu se mai regăsi în conștiința românilor. Iorga spunea că ne-am născut creștini și români deodată, iar dacă e să facem un studiu imagologic multe dintre atributele neamului par a pieri: harnici, ospitalieri, dârzi, iubitori de neam și țară. În locul lor apar cu totul alte caracteristici: hoți, proxeneți, prostituate. În ultimi ani sportivii noștri ne mai ridică din vălul umilinței cu care am fost acoperiți. Aceeași umilință cu care se merge în Parlamentul European cu temele făcute în ce privește educația de gen, în ciuda faptului că ni se calcă în picioare demnitatea prin însuși elementul esențial al unui neam – familia, care iată, la un an de când a fost adusă în discuție, nu a fost definită bio-social, iar românii au fost dezinformați sau informați parțial în privința riscului alinieriilor sau mai bine zis alienărilor noastre la standarde. Nu spun standarde europene, pentru că eu încă sper ca Europa să își modereze și moduleze progresul încadrat în criterii, poftim, nu creștine, dar măcar kantiene în sensul legii morale.

E toamnă și România este din nou în febra unei aparente implicări sociale, așa cum părea a fi și la Referendumul pentru familie. Am urmărit ca un meci moțiunea de cenzură – Guvernul a picat, iar acum ne aflăm în plină criză politică. Discursurile premergătoare votului pot face lesne obiectul unui rezumat al istoriei postdecembriste. Acuzele reciproce de furt, de incapacitate de reconstrucție, de corupție, de supunere a Justiției au dovedit că trăim într-o țară condusă de oameni pe care doar culoarea politică îi diferențiază, nimic altceva, fiind incapabili să devină verticali și să își afirme în fața Europei, prin poziția privilegiată, identitatea neamului. În fiecare an se pierde în neant parte din demnitatea aflată la temelia noastră și, odată ce temelia e distrusă, întreg edificiul se va prăbuși.

Ne-a rămas spiritualitatea și din ea se poate reconstrui tot ce am pierdut. În toate comunitățile românești din jurul bisericilor diasporei am avut sentimentul că mă aflu între semințele ce vor rodi înmiit, chiar dacă au căzut între spinii străinătății. Cu atât mai mult, iată, zilele acestea suntem martorii unei Românii ai căror locuitori au intrat din nou sub cupola protectoare a Cuvioasei Paraschiva, în ciuda ultimilor ani în care am fost blamați că trăim ca în Evul Mediu. Ok, retrograzi, retrograzi, dar, de la an la an, numărul pelerinilor crește, în ciuda deselor bășcălii mass-media la care e supus pelerinul și Biserica. Oare de ce în loc să se destabilizeze, cultul ei crește? Cuvioasa Paraschiva dă o altă perspectivă, una de care politicul nu este conștient și care scapă din vedere multora. Este perspectiva identității în veșnicie, pe când politicul ne arată ceea ce am văzut în parlament – o clasă politică incapabilă de principii identitare, indiferent de apartenență, fapt ce o face vremelnică și incapabilă de relevanță istorică. O vrajbă ce dispare acolo, în preajma Cuvioasei unde sunt și PSD-iști și liberali și PMP-iști sau USR-iști. Bine ar fi să plece de acolo cu o hartă mentală nouă. Să poată afirma cu tărie în fața oficalilor UE că România s-a născut creștină și să apere ce are în structura sa intimă. Biserica e ultimul bastion care, odată prăbușit se va prăbuși toată construcția bunilor și străbunilor noștri.

Cuvioasa Paraschiva nu promite nimic, nu își face campanie și nici nu oferă mici și bere. Stă tăcută, într-o neclintită așezare în raclă. Ce face totuși ea de adună sute de mii de români la un loc? În nemișcarea ei, mișcă suflete – în răceala ei, încălzește inimi – în tăcerea ei vorbește fiecăruia pe limba lui. Fără facebook și rețele sociale are sute de milioane de următori, nu urmăritori care să o pândească, ci următori în a privi în aceeași direcție – Cerul. Cei de acolo, de lângă raclă, cei de departe, care sunt cu sufletul la Iași, sunt românii care au în ADN-ul lor creștinismul ca izvor de înviere după fiecare etapă în care neamul i-a fost răstignit de proprii fii servitori ai altor neamuri turci, austro-ungari, bulgari, ruși și iată, mai nou de fiii fără identitate ai Noii Lumi. Un neam aflat acum pe drumul Golgotei, în care Statul nu mai are nicio credibilitate, Justiția este instituție de revanșă politică, Armata exista doar scriptic, iar Biserica, în ciuda denigrării constante, pare a fi ultimul bastion românesc.

Ce ne rămâne? Nădejdea Învierii izvorâtă din creștinimul aflat structural în conștiința românească.

Comments

comments

Continuă să citești

Opinie

Cum a fentat Făgădău proiectul ”Parcarea”

George Niculescu

Publicat

la data de

Scris de

Să vă aduc aminte. Acum aproape un an  insistam asupra reducerii amenzilor pentru parcări, precum și asupra schimbării orelor de tarifare. Ca să fie demersul complet, am realizat și un proiect de hotărâre pe care colegii mei l-au depus la Primăria Constanța. De atunci și până acum, acel proiect a stat uitat prin sertarele primăriei, lucru care s-a întâmplat în mod regulat în mandatul lui Decebal Făgădău, multe proiecte depuse de consilierii #PNL fiind uitate prin sertare.

Proiectul prezentat de mine în cadrul unei conferințe de presă și “uitat” de dl. primar,  dacă ar fi fost pus în practica de anul trecut, de cand eu l-am supus atenției publice, ar fi rezolvat problema lipsei unei alternative la plata prin sms a tarifului de parcare, iar locuitorii din zonele afectate de noul regulament ar fi putut sa își parcheze mașinile fără să fi fost nevoiți să plătească parcarea după ora 18:00.

Citiți și:

Un consilier județean PNL face ordine în regulamentul parcărilor prin SMS din municipiul Constanța

Însă, asemenea pompierului piroman, dl. primar nu a pus pe ordinea de zi proiectul de hotarare propus de mine, numai pentru a veni ziua în care să se laude că EL a micșorat orarul de tarifare al parcărilor, în favoarea constănțenilor.

Vedeți dumneavoastră, eu am plătit parcarea, un an de zile și după ora 17:00. La fel ați făcut și dumneavoastră, alimentând astfel bugetul orașului nostru. Sunt tare curios, care sunt sumele de bani colectate la buget și ce s-a făcut cu acești bani.

În proiectul pe care l-am depus, sugeram și plata alternativă a parcării, nu doar prin sms, ci și prin instalarea de parcometre. Tot o modalitate de bun simț și de a înlesni plata celor care utilizează parcările administrate de către primăria Constanța. Inițial, răspunsul primarului a fost: “cine nu are mobil, să parcheze în alta parte”.

În concluzie, anul viitor vor fi alegeri, așa că nu ar fi exclus să vedem cum se taie o panglică la inaugurarea parcometrelor în oraș.

Citiți și:

Liberalul Niculescu, lecție de administrație pentru Făgădău: “Rotunjește bugetul prin amendarea excesivă a constănțenilor”

 

Comments

comments

Continuă să citești

Opinie

Ce rămâne în urma lui Anton Anton la Ministerul Energiei

George Niculescu

Publicat

la data de

Scris de

La Ministerul Energiei s-a stins lumina în urma ministrului Anton Anton. La figurat. La propriu lumina încă nu s-a stins, dar la prețurile la care se tranzacționează energia electrică pe piața PZU, nu știu cine își mai permite să țină lumina aprinsă.

În urma dlui Anton rămâne o nouă strategie energetică, un document care nu are nici măcar tangențial vreo legătură cu trendul dezvoltării sustenabile a sectorului energetic din țările occidentale, acest document propunând în mare parte doar soluții depășite din toate punctele de vedere.

Mai rămânem cu o OUG 114 mega controversată, OUG la care ministrul Anton nu a avut nicio reacție cu toate că sectorul energetic a fost puternic afectat și companii din subordinea M.E. au înregistrat deprecieri considerabile pe piețele de capital din cauza prevederilor acestui OUG.

În urma strategiei aplicate și a viziunii dlui ministru, la plecarea domniei sale din minister prețul energiei electrice trece de 600 de lei per MWh în vârf, importurile sunt de peste 1200 de MW pe unele intervale orare, iar importurile de gaze naturale au crescut cu aproximativ 70%. Putem să ne luăm adio de la mitul securității energetice a țării noastre, in aceste condiții.

În ceea ce privește viziunea dlui Anton referitor la gazele din Marea Neagră, acesta nici măcar nu a tresărit atunci când modificările legii off shore făcute în comisia dlui Iulian Iancu au îndepărtat principalii investitori, punând în pericol exploatarea zăcămintelor de gaz natural.

Mă întreb dacă la plecarea din minister s-a întâlnit cu investitorii chinezi interesați de construirea reactoarelor 3-4 de la centrala nucleară de la Cernavodă, așa cum declara nonșalant la preluarea mandatului. Sau poate a coborât pe scări dl. ministru și astfel a evitat întâlnirea cu aceștia.

În concluzie, un mandat slab și o strategie care ne-a arătat lipsa de viziune a dlui ministru Anton Anton.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: