Connect with us

Opinie

Catedrala – Spitalul, Românul și Neamul

Liliana Naclad

Publicat

la

2018 – un an în care Biserica și-a arătat putința și neputința, implicarea și lipsa de acțiune, relația cu Statul și cu oamenii, dar peste toate a arătat că este și instituție divină, dincolo de a fi pur umană.

Catedrala și Referendumul – două puncte nodale în care conlucrarea cu Statul nu poate fi eludată și nici catalogată ca fiind drept Simfonie. Relația pe care o indică cele două mari puncte ce au ținut agenda publică zile la rând este una de compromis, vădit din însăși rezultatele celor două. Dacă la Referenum s-a văzut o Biserică fără identitate centrată instituțional, ci mai degrabă supusă direcțiilor sporadice ocazionate de voci din cadrul BOR, iată că la inaugurarea unicului edificiu Centenar, Biserica și-a arătat putința în ciuda criticilor și a lipsei de empatie venite, în special, dar nu exclusiv, din rândul reprezentanților sau vocilor aparținând sferelor politice. Iar rezultatul a fost unul de amploare pentru că a existat centrare insituțională printr-un Patriarh cu mandat nelimitat. El va rămâne „Patriarhul Centenarului” și după ce osemintele îi vor fi rămase mărturie în ceea ce a ctitorit cu viziune:  Un proiect ce a trecut de la enunțare la înscăunarea sa ca patriarh și a ajuns la fapte în an Centenar. Catedrala este, fără putință de tăgadă, realizarea acestui mandat nelimitat. Prin el și-au văzut visul împlinit Patriarhul Miron Cristea și cei doi regi ai săi, dar și Patriarhul Teoctist cu cele două epoci ale sale – comunism și postcomunim. Al treilea patriarh devine împlinitorul și împletitorul vizionar al voinței politice și religioase, chiar dacă între Biserică și Politică este o certă diferență de viziune. Un politic vremelnic versus o Biserică ce are ca perspectivă veșnicia. Iar un proiect de țară viabil poate fi doar unul care, de asemenea, să le poată împleti cu succes pe amândouă.

Am fost să simt pulsul acolo, în mijlocul lor, iar dacă premierul Viorica Dăncilă a plecat imediat după slujba de sfințire, cei mulți au rămas îndurând frigul, dar se simte că nu vor îndura la nesfârșit răceala unei clase politice fără repere în veșnicie. Iar asta s-a văzut la Referendum când banii publici s-au cheltuit, fără o minimală campanie prin anunțuri de interes public, iar dacă minunata clasa politică ar fi avut perspectiva veșniciei – a unei Românii cu identitate creștină – nu s-ar fi contrat pe subiect, ci mergeu împreună pe aceeași direcție.

Chipuri zgribulite de frig, dar cu un tremur sufletesc revelator. O Biserică ce încă mai are resurse, nu atât din parte clerului, cât mai ales din partea credincioșilor săi. Ei țin Biserica vie și fără să aprindă lanterna telefoanelor mobile la semnalul #REZIST, ci luminând prin ei înșiși. Zeci de mii de oameni ce nu se lasă impresionați de liderii de opinie, ci de unicul Lider – Hristos din mijlocul lor. El era Cel ce îi încălzea în îndurarea frigului oferindu-le un singur suflet – Biserica, într-un singur trup – România. Ei sunt spitalele vii ce fac neamul să nu moară. Printre ei, preoți care își duc în dragoste dimensiunea trăitoare, nu doar formalismul misionar fără fond trăitor. Medici de succes care operează în spitalele Capitalei și nu numai, dar o fac operând și pe sufletul omului, pentru că trăiesc aspectele spirituale ale vieții în cercul lor, făcându-și munca în aceeași perspectivă  – a veșniciei. Printre cei zgribuliți erau și profesori, unii renumiți, care formează caractere, în dorința ca neamul să nu le moară în ignoranță. Și da, erau și oameni simpli, dar strălucitori mai mult decât vedetele, care în cercul lor trăiesc și povestesc despre veșnicie cu gândul la ceea ce spunea Nae Ionescu: “Dumnezeu nu este prezent în lumea de dincolo, mai mult decât în lumea noastră”. Toți aceștia își găsesc resurse interioare acolo unde alții găsesc motiv de judecată – în spațiile mici, sau în cele mari clădite nu din piatră ci „din albe oseminte și din cărămida rănilor” (Radu Gyr). Și da, era nevoie de o Catedrala pe care marile capitale ale lumii civilizate o au construită de secole, pentru că vitregia istoriei nu a fost atât de acută ca la noi. Iar asta nu înseamnă că ne-am reîntors în Ev Mediu, ci am completat ceea ce timpul și geo-politica nu ne-au îngăduit. Au fost decenii în care Dumnezeu era interzis, iar acum când El este permis, permite chiar și să fie judecat ceea ce El îngăduie. Și ar fi îngăduit și referendumul dacă clasa politică de pe ambele baricade înțelegea că mentalul colectiv este unul de factură creștină dată de istorie. Astfel nu ar fi existat niciun război mediatic, ci ambele părți ar fi avut viziunea unei societăți sănătoase ce are la bază repere care încep într-o celulă socio-biologică și se dezvoltă în cadre firești oferite de Biserică. O Biserică ce este Catedrala – Spitalul – Românul și Neamul.

Comments

comments

Opinie

Românii, între demistificare politică și misticismul Cuvioasei Paraschiva

Liliana Naclad

Publicat

la data de

Scris de

Din nou toamnă – parcă ieri eram în frământata luptă a afirmării laturii conservatoare a românilor prin votul pentru familia creștină. A trecut un an, dar suntem în același punct sau poate cu o scară mai jos în definirea identității. Vă veți întreba ce identitate, când ea de decenii sau poate secole pare a nu se mai regăsi în conștiința românilor. Iorga spunea că ne-am născut creștini și români deodată, iar dacă e să facem un studiu imagologic multe dintre atributele neamului par a pieri: harnici, ospitalieri, dârzi, iubitori de neam și țară. În locul lor apar cu totul alte caracteristici: hoți, proxeneți, prostituate. În ultimi ani sportivii noștri ne mai ridică din vălul umilinței cu care am fost acoperiți. Aceeași umilință cu care se merge în Parlamentul European cu temele făcute în ce privește educația de gen, în ciuda faptului că ni se calcă în picioare demnitatea prin însuși elementul esențial al unui neam – familia, care iată, la un an de când a fost adusă în discuție, nu a fost definită bio-social, iar românii au fost dezinformați sau informați parțial în privința riscului alinieriilor sau mai bine zis alienărilor noastre la standarde. Nu spun standarde europene, pentru că eu încă sper ca Europa să își modereze și moduleze progresul încadrat în criterii, poftim, nu creștine, dar măcar kantiene în sensul legii morale.

E toamnă și România este din nou în febra unei aparente implicări sociale, așa cum părea a fi și la Referendumul pentru familie. Am urmărit ca un meci moțiunea de cenzură – Guvernul a picat, iar acum ne aflăm în plină criză politică. Discursurile premergătoare votului pot face lesne obiectul unui rezumat al istoriei postdecembriste. Acuzele reciproce de furt, de incapacitate de reconstrucție, de corupție, de supunere a Justiției au dovedit că trăim într-o țară condusă de oameni pe care doar culoarea politică îi diferențiază, nimic altceva, fiind incapabili să devină verticali și să își afirme în fața Europei, prin poziția privilegiată, identitatea neamului. În fiecare an se pierde în neant parte din demnitatea aflată la temelia noastră și, odată ce temelia e distrusă, întreg edificiul se va prăbuși.

Ne-a rămas spiritualitatea și din ea se poate reconstrui tot ce am pierdut. În toate comunitățile românești din jurul bisericilor diasporei am avut sentimentul că mă aflu între semințele ce vor rodi înmiit, chiar dacă au căzut între spinii străinătății. Cu atât mai mult, iată, zilele acestea suntem martorii unei Românii ai căror locuitori au intrat din nou sub cupola protectoare a Cuvioasei Paraschiva, în ciuda ultimilor ani în care am fost blamați că trăim ca în Evul Mediu. Ok, retrograzi, retrograzi, dar, de la an la an, numărul pelerinilor crește, în ciuda deselor bășcălii mass-media la care e supus pelerinul și Biserica. Oare de ce în loc să se destabilizeze, cultul ei crește? Cuvioasa Paraschiva dă o altă perspectivă, una de care politicul nu este conștient și care scapă din vedere multora. Este perspectiva identității în veșnicie, pe când politicul ne arată ceea ce am văzut în parlament – o clasă politică incapabilă de principii identitare, indiferent de apartenență, fapt ce o face vremelnică și incapabilă de relevanță istorică. O vrajbă ce dispare acolo, în preajma Cuvioasei unde sunt și PSD-iști și liberali și PMP-iști sau USR-iști. Bine ar fi să plece de acolo cu o hartă mentală nouă. Să poată afirma cu tărie în fața oficalilor UE că România s-a născut creștină și să apere ce are în structura sa intimă. Biserica e ultimul bastion care, odată prăbușit se va prăbuși toată construcția bunilor și străbunilor noștri.

Cuvioasa Paraschiva nu promite nimic, nu își face campanie și nici nu oferă mici și bere. Stă tăcută, într-o neclintită așezare în raclă. Ce face totuși ea de adună sute de mii de români la un loc? În nemișcarea ei, mișcă suflete – în răceala ei, încălzește inimi – în tăcerea ei vorbește fiecăruia pe limba lui. Fără facebook și rețele sociale are sute de milioane de următori, nu urmăritori care să o pândească, ci următori în a privi în aceeași direcție – Cerul. Cei de acolo, de lângă raclă, cei de departe, care sunt cu sufletul la Iași, sunt românii care au în ADN-ul lor creștinismul ca izvor de înviere după fiecare etapă în care neamul i-a fost răstignit de proprii fii servitori ai altor neamuri turci, austro-ungari, bulgari, ruși și iată, mai nou de fiii fără identitate ai Noii Lumi. Un neam aflat acum pe drumul Golgotei, în care Statul nu mai are nicio credibilitate, Justiția este instituție de revanșă politică, Armata exista doar scriptic, iar Biserica, în ciuda denigrării constante, pare a fi ultimul bastion românesc.

Ce ne rămâne? Nădejdea Învierii izvorâtă din creștinimul aflat structural în conștiința românească.

Comments

comments

Continuă să citești

Opinie

Cum a fentat Făgădău proiectul ”Parcarea”

George Niculescu

Publicat

la data de

Scris de

Să vă aduc aminte. Acum aproape un an  insistam asupra reducerii amenzilor pentru parcări, precum și asupra schimbării orelor de tarifare. Ca să fie demersul complet, am realizat și un proiect de hotărâre pe care colegii mei l-au depus la Primăria Constanța. De atunci și până acum, acel proiect a stat uitat prin sertarele primăriei, lucru care s-a întâmplat în mod regulat în mandatul lui Decebal Făgădău, multe proiecte depuse de consilierii #PNL fiind uitate prin sertare.

Proiectul prezentat de mine în cadrul unei conferințe de presă și “uitat” de dl. primar,  dacă ar fi fost pus în practica de anul trecut, de cand eu l-am supus atenției publice, ar fi rezolvat problema lipsei unei alternative la plata prin sms a tarifului de parcare, iar locuitorii din zonele afectate de noul regulament ar fi putut sa își parcheze mașinile fără să fi fost nevoiți să plătească parcarea după ora 18:00.

Citiți și:

Un consilier județean PNL face ordine în regulamentul parcărilor prin SMS din municipiul Constanța

Însă, asemenea pompierului piroman, dl. primar nu a pus pe ordinea de zi proiectul de hotarare propus de mine, numai pentru a veni ziua în care să se laude că EL a micșorat orarul de tarifare al parcărilor, în favoarea constănțenilor.

Vedeți dumneavoastră, eu am plătit parcarea, un an de zile și după ora 17:00. La fel ați făcut și dumneavoastră, alimentând astfel bugetul orașului nostru. Sunt tare curios, care sunt sumele de bani colectate la buget și ce s-a făcut cu acești bani.

În proiectul pe care l-am depus, sugeram și plata alternativă a parcării, nu doar prin sms, ci și prin instalarea de parcometre. Tot o modalitate de bun simț și de a înlesni plata celor care utilizează parcările administrate de către primăria Constanța. Inițial, răspunsul primarului a fost: “cine nu are mobil, să parcheze în alta parte”.

În concluzie, anul viitor vor fi alegeri, așa că nu ar fi exclus să vedem cum se taie o panglică la inaugurarea parcometrelor în oraș.

Citiți și:

Liberalul Niculescu, lecție de administrație pentru Făgădău: “Rotunjește bugetul prin amendarea excesivă a constănțenilor”

 

Comments

comments

Continuă să citești

Opinie

Ce rămâne în urma lui Anton Anton la Ministerul Energiei

George Niculescu

Publicat

la data de

Scris de

La Ministerul Energiei s-a stins lumina în urma ministrului Anton Anton. La figurat. La propriu lumina încă nu s-a stins, dar la prețurile la care se tranzacționează energia electrică pe piața PZU, nu știu cine își mai permite să țină lumina aprinsă.

În urma dlui Anton rămâne o nouă strategie energetică, un document care nu are nici măcar tangențial vreo legătură cu trendul dezvoltării sustenabile a sectorului energetic din țările occidentale, acest document propunând în mare parte doar soluții depășite din toate punctele de vedere.

Mai rămânem cu o OUG 114 mega controversată, OUG la care ministrul Anton nu a avut nicio reacție cu toate că sectorul energetic a fost puternic afectat și companii din subordinea M.E. au înregistrat deprecieri considerabile pe piețele de capital din cauza prevederilor acestui OUG.

În urma strategiei aplicate și a viziunii dlui ministru, la plecarea domniei sale din minister prețul energiei electrice trece de 600 de lei per MWh în vârf, importurile sunt de peste 1200 de MW pe unele intervale orare, iar importurile de gaze naturale au crescut cu aproximativ 70%. Putem să ne luăm adio de la mitul securității energetice a țării noastre, in aceste condiții.

În ceea ce privește viziunea dlui Anton referitor la gazele din Marea Neagră, acesta nici măcar nu a tresărit atunci când modificările legii off shore făcute în comisia dlui Iulian Iancu au îndepărtat principalii investitori, punând în pericol exploatarea zăcămintelor de gaz natural.

Mă întreb dacă la plecarea din minister s-a întâlnit cu investitorii chinezi interesați de construirea reactoarelor 3-4 de la centrala nucleară de la Cernavodă, așa cum declara nonșalant la preluarea mandatului. Sau poate a coborât pe scări dl. ministru și astfel a evitat întâlnirea cu aceștia.

În concluzie, un mandat slab și o strategie care ne-a arătat lipsa de viziune a dlui ministru Anton Anton.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: