Una dintre retrocedările dubioase marca Radu Mazăre în complicitate cu fosta şefă de la Direcţia patrimoniu din Primăria Constanţa, Ramona Dospinescu îşi produce acum efectul la...
Platforma ”Gloria” este unul dintre cele mai vechi aseturi din patrimoniul OMV Petrom. Construcţia ei a început în anul 1974 la Şantierul Naval de la Galaţi...
Centrala nucleară de la Peks – Ungaria a primit acceptul din partea Comisiei Europene pentru finanţarea cu 20 % ajutor de stat, restul de 80% este...
Ministerul Energiei şi compania chineză CGN au convenit să accelereze negocierile pentru reactoarele nucleare 3 şi 4. Miercuri, 22 februarie 2017, a avut loc o întâlnire...
În contextul protestelor împotriva Ordonanţei 13 şi a proiectului de lege a graţierii adoptate de Cabinetul Grindeanu s-a creat o adevărată controversă publică. În afara protestelor...
Una dintre „afacerile” păguboase care a debutat în al doilea mandat al lui Radu Mazăre îşi produce efectele abia acum, după zece ani de judecată, dar...
CNE Cernavodă, una din cele mai performante centrale nucleare din lume, potrivit evaluărilor unor organisme americane şi internaţionale, îşi menţine acest nivel ridicat datorită specialiştilor care...
O nouă escrocherie a apărut de curând pe piaţă! Povestea este una neverosimilă şi are ingrediente aşa zis ezoterice cu mediumuri, clarvăzători, alchimişti şi spiritism. În...
În urmă cu peste două mii de ani, într-un orăşel din regatul lui Irod cel Mare, se năştea, într-o iesle umilă, pe un pătul de paie,...
Decebal Făgădau a fost numit viceprimar în ianuarie 2009. În declaraţia de avere dată în anul 2010, el declara că deţine un teren de 500 de...