Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație de mărfuri contrafăcute, pe numele unui...
Pentru remedierea unei avarii survenite astăzi – 31 mai 2019, la conducta de alimentare cu apă, de la intersecția bulevardului Mamaia cu strada Patriei, din municipiul Constanța, s-a impus...
În cursul nopții care a trecut, în jurul orei 03.30, polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța au depistat un bărbat, în vârstă de 23 de ani,...
În cursul zilei de ieri, 30 mai a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Mangalia au depistat un bărbat, în vârstă de 35 de...
Consilierul local PNL Adriana Arghirescu a transmis, în cursul serii trecute, un comunicat de presă prin care își manifestă nemulțumirea față de obiceiul Primăriei Constanța de...
Sâmbătă, de 1 Iunie, Ziua Copilului, Musicalul Cartea Junglei se va afla la Constanța, unde va susține un spectacol la Casa de Cultură. Acesta va începe...
Trei cutremure au avut loc vineri noaptea în decurs de o oră în zona seismică Vrancea, conform Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Primul cutremur,...
În urmă cu puțină vreme, prin numărul de urgență 112 a fost anunțată dispariția unui copil de 15 ani în zona canalului mic de la Poarta...
În cursul acestei seri, a fost emis cod portocaliu de vreme rea valabil în județele Constanța și Tulcea, până la ora 19.15. In județul Constanta sunt...
Procurorii Adina Florea şi Sorin Eugen Iasinovschi întrunesc condiţiile pentru participare la concursul pentru şefia Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, precizează Agerpres. CSM a publicat,...