Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, prin organele sale teritoriale, a aplicat sancţiuni de aproape 1,5 milioane în urma controalelor derulate în perioada 24 iunie-12 iulie 2019...
Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, susține că bugetul de stat s-a închis la rectificarea din august “prin soluţii miraculoase”, urmând să aibă loc o nouă rectificare, în...
Se reia încasarea taxei de folosire a tramei stradale de către utilaje şi autovehicule concepute şi construite pentru transportul de materiale de construcții şi de alte...
Candidatul PMP la alegerile prezidenţiale va fi Theodor Paleologu, a decis, duminică, Colegiul Naţional al partidului, la propunerea lui Traian Băsescu. Acesta nu a participat la...
Mircea Diaconu susține că își dorește să candideze la prezidențiale ca independent și afirmă că va accepta sprijinul oricărui partid politic sau al oricărui om care...
Medicii din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Constanța au fost solicitați să intervină în zona orașului Murfatlar, acolo unde o femeie a fost lovită de tren....
A fost nevoie de intevenția cadrelor medicale, în această dimineață, în localitatea Lazu din județul Constanța. O persoană a fost înjunghiată în zona toracică, iar agresorul...
Candidatul la Preşedinţie al Partidului Puterii Umaniste, Ramona Ioana Bruynseels, ironizează candidatura lui Dăncilă la Cotroceni. După ce încearcă de două ori să rostească declaraţia pe...
Un pieton a fost omorât de o mașină între stațiunile Eforie Nord și Eforie Sud, în această seară. Au intervenit echipele de intervenție din zonă, însă...
Liderii PSD au stabilit, vineri, 23 august, în ședința CEX, o remaniere guvernamentală cu schimbări la 5 ministere. O mare surpriză este schimbarea ministrului Justiției cu...