Președintele CJ Constanța, Horia Marius Țuțuianu, a anunțat, pe 30 octombrie a.c., că i-au fost retrase atribuțiile vicepreședintelui administrației județene, Daniel Learciu, privind managementul sistemului de...
PNL şi USR au depus vineri, la Parlament, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Tudose intitulată “PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”. Moţiunea a fost semnată...
Consiliul Concurenţei a fost sesizat în privinţa scumpirilor apărute la alimente, în special la ouă, carne şi produse lactate, întrucât analizele Ministerului Agriculturii nu au scos...
Primăria municipiului Constanța aduce în atenția constănțenilor faptul că în data de 28.11.2017 va avea loc dezbaterea publică referitoare la „Proiectul de hotărâre privind modificarea și...
O nouă iniţiativă controversată a parlamentarilor puterii. Aceştia vor să mărească durata învăţământului obligatoriu. Aceasta ar putea fi extinsă la 15 ani după propunerea legislativă semnată...
Un accident rutier înfiorător s-a produs la prima oră a dimineții de 20 august a.c., în stațiunea Mamaia, în dreptul hotelului Picadilly. O femeie din Năvodari...
Reprezentanții Primăriei Municipiului Constanța anunță achiziționarea de materiale pentru intervenții inundații – saci rafie necesari Primăriei municipiului Constanța. Astfel, Primăria municipiului Constanța intenționează să achiziționeze 20.000...
Liderii partidului Pro România au organizat, miercuri, la Galați, o întâlnire zonală a formațiunii, Victor Ponta, Daniel Constantin și Sorin Câmpeanu punctând câteva chestiuni interesante legate...
După multe discuții și analize, liderii PNL și PMP, Ludovic Orban și Traian Băsescu, au bătut palma pentru votul la moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Tudose,...
Deputatul PSD Constanța, Cristina Dumitrache, organizează vineri, 17.11.2017, ora 14.00, la Sala Mică a Casei de Cultură a Sindicatelor, o dezbatere publică pe tema “Legea vaccinarii:...