În această dimineață, 21 noiembrie, Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare a fost solicitată să intervină cu o unitate SAR la nava M/T...
În Polonia, pregătirile pentru deschiderea unuia dintre cele mai importante târguri de turism din Europa sunt pe ultima sută de metri. Reprezentanții Organizației de Management al...
O butelie a explodat în această seară în municipiul Medgidia, la bl. GIC, etaj IV. Potrivit Biroului de presă al ISU Constanța, mai multe echipaje de...
Polițiștii IPJ Constanța au întocmit mai multe dosare penale pentru persoane depistate la volan băute sau drogate. În cursul nopții trecute, în jurul orei 2.05, polițiștii...
La data de 20 noiembrie a.c., în jurul orei 7.40, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că pe DN 2A, în apropierea...
Trenurile de călători de pe relația Medgidia – Tulcea și retur sunt anulate în perioada 21 – 25 noiembrie. Transbordarea călătorilor se va face cu mijloace...
Sâmbătă, în jurul orei 14.00, doi turiști din Ploiești, în vârstă de 38 și respectiv 41 de ani, aflați într-o mică ambarcațiune de pescuit pe brațul...
Turismul în stațiunea Mamaia este în creștere! Deși 2023 a fost primul an în care Organizația de Management al Destinației Mamaia – Constanța a funcționat începând...
În săptămâna 20 – 28 noiembrie, angajații Societății „Drumuri Județene Constanța” efectuează mai multe lucrări de reabilitare, modernizare și punere în siguranță a drumurilor județene. Pentru...
Ei sunt eroii acestor zile la Constanța! Pompierii ISU Constanța au trecut de la o intervenţie la alta având puţin timp la dispoziţie pentru a se...