Primăria Năvodari anunță că, începând de vineri, 24 septembrie, și până duminică, Primăria Năvodari și Asociația TARANILOR DOBROGENI vă invită la o adevărată sărbătoare a toamnei....
E oficial. Dosarul în care Organizația Patronală Mamaia Constanța cere anularea noul Regulament al parcărilor a fost înregistrat ieri, pe rolul Secției de contencios administrativ și...
Consiliul Local Lumina s-a întrunit, ieri, în sala mare a Căminului Cultural, într-o ședință extraordinară în cadrul căreia au fost aprobate mai multe proiecte de hotărâre....
Primăria municipiului Mangalia organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție, vacante, după cum urmează: 1 funcție asistent medical –...
Organizația Patronală Mamaia a atacat regulamentul parcărilor din municipiul Constanța. Reprezentanții investitorilor din turism spun că din cauza taxelor uriașe din Mamaia, mulți turiști au evitat...
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, s-a deplasat împreună cu vicepreședintele instituției Stelian Gima, pentru a verifica stadiul lucrărilor la tronsonul de drum Albești – Coroana,...
Conducerea Primăriei Năvodari continuă campania de modernizare a cartierelor. În afara lucrărilor de asfaltare, reparat mobilier stradal vandalizat, verificat programatoare, aspersoare, sisteme de irigații și înlocuirea...
Primăria Constanța a publicat pe pagina de internet anunțul privind intenția de achiziționare de telefoane mobile. Conform documentului, este vorba despre achiziționarea a 154 de mobile....
E tot mai clar faptul că actualei conduceri a Primăriei i s-a pus pata pe locurile de parcare sau spațiile transformate ad-hoc în parcări din jurul...
Consilierul local al USR Cătălin Iacob a anunțat un parteneriat între Primăria Constanța și Facultatea de Arte. Mai exact, o parte arborii uscați din oraș vor...