Fostul copreşedinte al ALDE, Daniel Constantin, lansează, luni noul partid pe care vrea să-l constituie în jurul unui grup de parlamentari proveniţi din fostul PC. Constantin...
Fostul ministru al Energiei Constantin Niță a fost condamnat vineri de Înalta Curte de Casație și Justiție la 4 ani închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii...
Prefectul judeţului Constanţa, Adrian Viorel Nicolaescu, a mai emis Ordinul nr. 186/2017 prin care se constată încetarea de drept înainte de termen a mandatului de primar...
Premierul Sorin Grindeanu a afirmat, joi, că în două luni din mandatul actualei guvernări s-a făcut în domeniul absorbției de fonduri europene mai mult decât au...
Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, a convocat Consiliul Local Municipal în ședință ordinară în data de 31 mai a.c.. Pe ordinea de zi se află și...
Fostul președinte Traian Băsescu a scris, astăzi, pe cea mai cunoscută rețea de socializare că Serviciul Independent pentru Protecție și Anticorupție (SIPA) a fost înființat prin...
Ludovic Orban, candidat pentru funcţia de preşedinte al PNL, a declarat, miercuri, la Cluj, că până în prezent are sprijinul a 27 din cei 47 de...
În conformitate cu prevederile art. 39 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se convoacă Consiliul local...
Plenul Camerei Deputaților și Senatului a decis, la 24 mai 2017, prin vot, numirea lui Daniel Barbu în funcția de președinte al Autorității Electorale Permanente, transmite...
Sindicatul Liber al Salariaților din Administraţia Publică Constanţa, constituit în cadrul Primăriei municipiului Constanţa și la nivelul Serviciului Public de Impozite și Taxe Constanța, organizează acţiunea...