Spectacolul ”Ave Maria”, pe care ieri Corul Madrigal nu l-a putut susține din cauza condițiilor meteo neprielnice, a fost reprogramat astăzi, la ora 18:00. Cea de-a...
1.266 de absolvenți ai claselor a XII-a/a XIII-a sunt așteptați la examenul național de Bacalaureat (sesiunea august-septembrie). Examenul național de Bacalaureat, sesiunea august-septembrie, debutează marți, 16...
Situația este gravă la centrala nucleară Zaporojie din Ucraina, a avertizat șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică într-o ședință de urgență a Consiliului de Securitate al...
50.000 lei amendă, desființarea lucrărilor și aducerea terenului la starea inițială, pentru o societate din Năvodari. Potrivit comisarului șef al Gărzii de Mediu Constanța, a fost...
Prin intermediul unui comunicat de presă, Asociația Elevilor din Constanța (AEC) solicită Ministerului Educației demiterea de urgență a inspectorului școlar general Sorin Mihai în urma tentativei...
Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, a declarat miercuri, pentru B1 TV, că acum suntem pe un plafon de inflație în jurul a 15%, iar...
Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Murfatlar, județul Constanța, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale, de conducere, vacante, de...
Rompetrol, în parteneriat cu Asociația Dăruiește Aripi, a achiziționat și donat echipamente oftalmologice pentru centrul de sănătate din comuna Corbu, județul Constanța. Astfel, cabinetul de oftalmologie...
În cea de-a șasea săptămână a Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului – SEAS 2022, Teatrul de Stat Constanța vă oferă posibilitatea să urmăriți spectacole pentru toate...
Grădinița cu program prelungit nr. 44 din Constanța organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a funcțiilor contractuale de execuție, vacante, după cum urmează:...