Regia Autonomă de Transport în Comun Constanța anunță publicul călător că, în perioada 29 septembrie – 9 octombrie 2017, prelungește traseul 5-40, datorită desfășurării evenimentului ,,Sărbătoarea...
Începând cu data de 15 septembrie, s-a modificat programul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa. La Delfinariul Constanța au loc zilnic două reprezentații ale...
Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța aduce la cunoștința persoanelor care au ales să achite impozitele și taxele locale în două rate egale că se...
În această dimineață, începând cu ora 7.00, la SOCEP a fost declanșată greva generală. Foarte mulți angajați protestează, iar lucrul este oprit. Însă au abordat o...
Europarlamentarul Claudiu Ciprian Tănăsescu cere Comisiei Europene finanțarea în România a unui program național de depistare timpurie a cancerului de sân și a celui de col...
La sfârșitul lunii august s-a încheiat perioada de înscriere pentru obţinerea ”Ajutorului de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii”....
Știți cu toții discuțiile care există vizavi de creșterea salariilor în mai multe domenii de activitate, cum ar fi învățământul și sănătatea. Mulți dintre cei care...
Proiect organizat de către câțiva tineri entuziaști, în parteneriat cu CFR Călători, după modelul celebrului tren Orient Express, Transilvania Train este trenul eveniment, trenul poveste și...
Asociația Elevilor din Constanța (AEC) a lansat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, studiul „Barometrul respectării drepturilor elevilor din județul Constanța în anul școlar 2016-2017”,...
În cursul zilei de azi, a avut loc o întâlnire a Colegiului Prefectural cu următoarea ordine de zi: – 1. Informare privind acțiunile desfășurate pentru prevenirea...