Connect with us

Opinie

„Coborâm la prima!”, un film al transfigurării, în context #Colectiv (cronică de film)

Liliana Naclad

Publicat

la data de

Urcăm într-un metrou cu toate relele noastre, coborâm în disperarea izvorâtă din deriva călătoriei, ieșim din același metrou cu totul transfigurați

„Coborâm la prima!” – un film ce se dorește a fi de debut, însă fără doar și poate este un film de consacrare. Tedy Necula aduce înaintea privitorului un nou gen, numit de el – film inspirațional. Mărturisesc că termenul nu mi-a părut a fi chiar adecvat, decât în contextul anagramării cuvintelor inspirație și motivațional. Atunci da, „Coborâm la prima!” este un film inspirațional.

Inspiră pentru că e ca o gură de aer proaspăt trasă în piept și expiră în motivația de a fi, de a exista viu pentru cei din preajma noastră. Inspiră către o nouă atitudine, sau mai bine zis inspiră către revenirea la ceea ce am fost cândva – oameni vorbindu-ne, ascultând și privindu-ne în ochi. Iar motivația este Coborârea la prima stație care nu se știe când urmează –  fie pentru cel care ascultă, fie pentru cel ce este ascultat. Tabloul filmului și storytellingul său acoperă mare parte din sfera socială românească atât prin preocupări, cât și prin trăsături de caracter. Cele aproape 20 de personaje au ceva în comun: urcă, într-o aparentă banalitate cotidiană în metroul bucureștean în dimineața de după noaptea #Colectiv.

Toate poveștile neașteptate încep cu ceva obișnuit

Doar că la scurt timp metroul oprește între stații. Iar de aici filmul se derulează în timp real. Preț de peste o oră oamenii se descoperă rând pe rând. E ca o coborâre în adâncul ființei fiecăruia pentru ca spre final, sau la ieșirea din metrou să-și descopere chipul cel nou, ca într-o adevărată revelație a Învierii. Acțiunea are loc în context #Colectiv – el însuși un moment cu semnificații de descoperire a empatiei sociale. Personajele sunt: o pereche de părinți ce-și plâng pierderea fiului în incendiu, un cuplu de bătrâni, trei puști gălăgioși și puși pe șotii, o asistentă medicală și fiul ei – un copil cu note autiste, un samsar de mașini, o tânără artistă, un barman, un preot, un balerin/dansator gay, un pârnăiaș, o tânără însărcinată, trei studenți și două moldovence.

Suntem străini până când ceva ne aduce împreună!

De aici firul poveștii curge ca într-o cascada de plot twist menită să îți descopere petală cu petală un nufăr aflat în mocirla socială. Sunt personaje care se descoperă trăind o viață de minciună într-o căsătorie ce ia sfârșit odată cu finalul filmului. Adrian Păduraru este întruchiparea bărbatului mințit și dojenit de o soție lipsită de scrupule, dar care joacă foarte bine rolul de victimă – Teodora Mareș. Sunt tinerii – actori debutanți – ce anunță salvarea pentru un bătrân în agonie, în ciuda superficialității nepăsătoare din metrou. Fiecare își află răspuns la apăsătoarea întrebare „cine sunt eu?”. Iar răspunsul vine firesc la un semnal tras de preotul interpretat de Constantin Cotimanis ales ca personaj ce ne duce cu gândul la  Dostoievski. Este limpede că filmul reprezintă o apologie a neuronilor în oglindă, a căror importanță pentru psihologie și sociologie este tot mai des subliniată prin studiile abordate în ultimele decenii. Dialogurile filmului, suplețea clipelor petrecute în cabina unui metrou aflat în derivă, dezvoltă în fiecare dintre cei implicați, partea umană acoperită de tehnicizarea excesivă a zilelor noastre. Este o adevărată Înviere cu tot ce implică aceasta. O coborârea în iadul încărcat de agitația lumii, o stagnare într-un moment de purificare pentru ca mai apoi să poată fi reînviat Omul prin descoperirea sinelui. Urcăm într-un metrou cu toate relele noastre, coborâm în disperarea izvorâtă din deriva călătoriei, ieșim din același metrou cu totul transfigurați. Scena ludică de la finalul filmului în care copilul cu note autiste dă cheia vieții cotidiene a fiecărui personaj nu este nici ea lipsită de importanță. Acești copii văd ceea ce noi nu vedem și interacționează doar pe palier afectiv.

Vibe-ul tău contaminează vibe-ul celorlalți

“Coborâm la prima!” este un film care merită văzut, nu povestit, pentru că fiecare scenă, fiecare diriguire a dialogului are o vibrație specifică ce merită descoperită doar prin vizionare. Dincolo de acțiunea filmului pe care ar trebui să o descoperim fiecare în parte, Tedy aduce înaintea noastră modelul omului viu ce nu lasă tetrapareza diagnosticată la 12 ani să îi acopere calitățile. El reușește să dezvolte un om nou, într-o lume acoperită de minciună, iar cuvântul cheie este COMUNICAREA. Viața – o călătorie – urcăm și coborâm dintr-un metrou – doar că Tedy Necula a oprit între stații ca să arate că „a trăi” nu înseamnă să fii doar călător, ci si să te descoperi ca om aflat pe cale. Iar această descoperire o faci simplu, pe un singur drum – plecând de la tine către ceilalți. Iar după ce îți închei periplul, cobori la prima. După film mi-a spus că îi place vibe-ul meu și că ar mai fi stat să povestim. De fapt era vibe-ul lui – mi-l oferise în timpul cât a rulat filmul și, firesc, l-a primit înapoi așa cum îl va primi de la fiecare dintre cei ce vor vedea filmul său. Coborâm la prima este un film pentru viață, o peliculă cât toate viețile. Mulțumim Tedy și Alexa!

 Distribuție:

Teodora Mareș, Adrian Păduraru, Constantin Cotimanis, Tudorel Filimon, Emilian Oprea, Constantin Drăgănescu, Victoria Cociaș, Iulia Dumitru, Gavrilă Pătru, Ela Ionescu, Grumăzescu Cezar, Iulian Burciu, Dana Pârlogea, Dan Murzea, Iulia Alexandra Neacșu, Ada Dumitru,

Imagine Alexandru Timoșca, Scenariu Alexa Axinte

Regizor Tedy Necula

Comments

comments

Opinie

Energiile necreate

Liliana Naclad

Publicat

la data de

Scris de

Deși expresia poate duce cu gândul la fizică, ea este folosită în secolul XIV de către Grigorie Palama pentru a desemna lucrările specifice ale lui Dumnezeu. Prin urmare ține de metafizică.

Interesante nu sunt detalii de natură doctrinară și nici nici disputele vremii stârnite de cel care era episcop de Salonic (Tesalonic), însă o abordare autentică a telogiei sale poate aduce lumină în domenii ce țin de fizică sau chiar de neuroștiințe. Sf Grigorie Palama aduce în discuție ființa și lucrarea lui Dumnezeu expunând în scrisori[1] și dezbateri ale vremii diferențierea lor nediferențiată în esență, ci lucrarea fiind efectul, iar ființa cauza. Dacă efectul poate fi simțit, văzut, înțeles, ființa lui Dumnezeu rămâne cognoscibilă doar în sânul Treimic. Lucrarea și Ființa sunt diferite, dar totuși iradiază din aceeași sursă, așa cum razele de lumină sunt lucrarea soarelui. Practic, între Creator și creație există o comunicare mediată efectivă prin Energii necreate – Conștiința fiind una dintre ele. Însă această mediere este dată de voința bilaterală a celor doi. Doar că ea nu poate duce la cunoașterea ființei lui Dumnezeu, cât la o trăire/simțire/recunoaștere a Sa. Iar asta se poate realiza, conform teologiei sale, prin îndumnezeire, care este o conlucrare a omului cu Cel ce l-a creat. “De aceea și cuvântătorii de Dumnezeu spun că îndumnezeirea este un nume al lucrării dumnezeiești.”[2]

La îndumnezeire se ajunge parcurgând cele trei mari etape: renunțarea la obiceiuri nefolositoare (patimi), curățirea și, în final îndumnezeirea, care coincide cu vederea lui Dumnezeu prin har, adică la o stare cât mai apropiată de puritate. Practic este ceea ce Einstein îi scria lui Herbert Spencer din 1933: “Experiența naturală rămâne singurul criteriu al utilității unei construcții matematice pentru fizică. Astfel, într-un anumit sens, consider că este adevărat că gândul pur poate înțelege adevărul, așa cum au visat anticii.[3] Mai mult decât atât, plecând de la formula lui Einstein, E= mc2 fizicienii de la Imperial College of London au demonstrat că materia este o altă manifestare a energiei, în fond, energie condensată.

Parcurgerea celor trei mari etape sunt traduse de neuroștiințe ca mecanisme de eficientizare a creierului: experiența (contactul cu realitatea/cunoaștere), selectarea (decantarea informațiilor) și înțelegerea. Și, dacă până nu demult se considera că, prin stimulare, creierul poate atinge performanțe remarcabile, de curând s-a ajuns la concluzia că stimularea exagerată duce la dezechibre, iar performanțele sunt date, nu atât de stimuli, cât de perioadele de reflexie. Practic, atunci când creierul este stimulat, el nu folosește întreg ansamblul neuronal, ci doar o arie restrânsă, pe când în perioadele de reflexie se activează întreg ansamblu permițând conexiuni multiple, deci o înțelegere mai eficientă și o stocare coerentă a informațiilor dobândite. Practic, reflexia este ceea ce Sf Grigore Palama numește “a trăi, a vedea, a înțelege în Duh.” Se poate spune că stimulii defragmentează, pe când reflexia ansamblează.

Iar în malaxorul social contemporan în care stimulii pe paliere sunt extrem de mulți, defragmentarea este inevitabilă, iar omul modern consideră că nu își mai găsește locul niciunde, pentru că în fond este defragmentat de propriile lui alegeri. Rețelele sociale și internetul oferă o paletă largă de stimuli, de la cei cognitivi, la cei sexuali, astfel că omul, ca ansamblu, se regăsește în spațiul virtual, pe când în cel real el este defragmentat, de aici sentimentul de inutilitate și dorința de a petrece cât mai mult în spațiul virtual, în detrimentul implicării în viața reală. Consecință inevitabilă, depresiile și în final tulburările de personalitate. Toate însă, pot fi înlăturate printr-o înțelegere cât mai profundă a doctrinei energiilor necreate ale Sf Grigorie Palama. El însuși a ajuns la cunoașterea și înțelegerea lor  influențat fiind de Isihasm – isihie – liniște – practică monahală veche egipteană în care creștinul căuta să trăiască în liniște și să își unească prin rugăciune mintea (rațiunea) de inimă (afect). Practic, o cunoaștere reală a lucrării energiilor necreate nu se poate realiza decât în îmbinarea dintre cele două (rațional și afectiv) prin conlucrarea voinței. El este chip al lui Dumnezeu prin cele trei elemnte (rațiune, voință și simțire), iar acestea sunt instrumentele puse lui la dispoziție să se conecteze energiilor necreate. Stimulat pe paliere, el pierde posibilitatea reconectării, reflexia fiind cheia.

Sfântul Grigorie Palama a avut un aport deposebit la teologia ortodoxă prin doctrina Energiilor necreate. L-a influențat pregnant pe Dumitru Stăniloae, Loski și mari gânditori răsăriteni.

Este pomenit în a doua duminică din postul Paștelui, imediat după Duminica Ortodoxiei, fiind o prelungire a înțelegerii vederii lui Dumnezeu în ceea ce exprimă icoana, în lucrare, nu în materialitatea ei. De fiecare dată, în ziua prăznuirii sale, este amintită vindecarea slăbănogului din Capernaum, cel pe care prietenii săi l-au adus pe un pat (o targă din piele) și l-au băgat în casa unde propovăduia Mântuitorul prin acoperișul casei (se pare casa lui Petru). Acoperișul locuințelor din Capernaum era, potrivit Arheologiei Biblice, realizat din stuf, paie și un amestec de lut. Decopertarea se realiza relativ ușor, deseori, în perioadele călduroase, fanta era lăsată pentru ventilarea casei. Prin acea deschizătură cei patru prieteni fac posibilă apropierea slăbănogului de Mântuitorul.

Relatarea nu este întâmplătoare, ci reprezintă  coborârea minții în inimă, unde poate fi văzut Mântuitorul moment în care patul patimilor poate fi ridicat de noi, și înlăturat, conectându-ne la o viață autentică.

 

[1] Vasileiou Kaisareias tou Megalou Apanta Erga: IExaimeros. Thessalonika: Paterikai ekdhoseis ‘Grigorios o Palamas’. English translation by Sister Agnes Clare.

[2] Grigorie Palama, Capete despre cunoașterea lui Dumnezeu, 105, „Filocalia”, vol.7, p. 494

[3] Howard, Don A., “Einstein’s Philosophy of Science”, The Stanford Encyclopedia of Philosophy (Fall 2017 Edition), Edward N. Zalta (ed.), URL = <https://plato.stanford.edu/archives/fall2017/entries/einstein-philscience/>.

Comments

comments

Continuă să citești

Opinie

Bocitoarele și înghesuiala pentru fotoliul lui Făgădău

Vlatko Dibrean Dimov

Publicat

la data de

Ce bătăi de cap ne-a dat Mark Zuckerberg cu evoluția asta tehnologică, de suntem zilnic conectați la tot felul de realități din toate colțurile lumii! Cum se apropie alegerile, încep să răsară pe la toate colțurile ghioceii care nu anunță primăvara, ci ne spun subtil că sunt interesați să fie reprezentanți ai urbei.
Ne aflăm cu 1 an înaintea alegerilor locale și, prin intermediul rețelor de socializare, putem observa deja prezența unei liste de licitatori pentru scaunul lui Făgădău. Ceea ce doresc să vă împărtășesc este faptul că, dacă nu ar fi existat acest domn, ZEN-ul nostru nu ar mai fi fost perturbat de fake news, de pseudo-politicieni, iar viața nu ne-ar mai fi fost invadată de atâția autoproclamați, specialiști în de toate, pe care sunt invidioase și ghicitoarele.
Trecerea de la primitivism la civilizație a fost intermediată prin cuvântul rostit. Un om înțelept spunea cândva că oamenii au descoperit vorbirea, pentru a nu-și da cu piatra în cap. Am putea interpreta această idee în sensul în care comunicarea este un instrument ce folosește la relaționarea dintre oameni, la transmiterea de idei, informații, sentimente etc. În prezent, acești autoproclamați și căutători de aprecieri publice lasă impresia că încă interpretează comunicarea într-o formă primitivă, înțelegând că cea mai bună formă de a-ți anunța prezența în spațiul public este de a critica, de a folosi cuvintele drept pietre pentru a da în cap.
Este clar faptul că bocitoarele nu aduc mortul înapoi, ci doar ajută sufletul să treacă dincolo de pod. Cu alte cuvinte, pe toți cei care îi duc grija lui Făgădău i-ar ajuta mult mai mult dacă s-ar ocupa măcar de activități minime și proactive, în loc să dea lecții de civism și să se arate preocupați de urbe, în timp ce dorm prin cafenele sau văd Constanța doar din elicopter. Presa face mai mult decât suficiente dezvăluiri despre activitatea primăriei și a primarului.
Adesea îi văd pe acești luptători pentru o cauză dreaptă folosind această tehnică rudimentară de comunicare, aceea de a critica activitatea primarului, sperând să fie remarcați, văzuți, legitimați. Acești oameni nu înțeleg că suntem în anul 2019, iar Decebal Făgădău nu este nici pe departe Radu Mazăre. Mai mult, virilitatea sa politică este asemănătoare cu masculinitatea unui eunuc. Așa că înghesuiala pentru un scaun, prin comunicarea primitivă, nu face altceva decât să îi sporească legitimitatea primarului, prin vocea bocitoarelor.
Ca să termin în această notă creștină, trecerea sufletului în cealaltă lume necesită doar un bănuț. Așa că acești căutători de prestigiu public ar rămâne mult mai bine întipăriți în memoria colectivă și mult mai apreciați de oameni dacă ar dona măcar o parte din bogățiile acumulate de pe aceste meleaguri, în folosul comunității.

Comments

comments

Continuă să citești

Opinie

Decebal Făgădău, artist în amânări

George Niculescu

Publicat

la data de

Scris de

Arta de a amâna este politica oficială a primarului Constanței. Câteodată sunt indignat când citesc anumite știri, deși nu mă miră că Decebal Făgădău a patentat amânarea, care a devenit o cutumă pentru Primăria Constanța.
Ultimul subiect legat de amânarea proiectelor, apărut în presă, se referă la locurile de joacă. Din cele 25 de locuri de joacă care ar fi trebuit finalizate până în luna februarie a acestui an, primăria a reușit să atingă recordul de a nu reabilita niciunul. În această situație, mă întreb: În afară de a păzi scaunul, oare ce altceva mai face domnul Decebal Făgădău la Primăria Constanța?
Constănțenii încep să vadă ceea ce este deja evident: singurul rol pe care îl are domnul primar este cel decorativ, căci o întreagă listă de proiecte este blocată, de la Podul de butelii până la spații verzi, grădinițe, parcări, asfaltări, modernizarea piețelor etc. Fără a analiza detaliile contractului legat de locurile de joacă, un fapt este cert: locurile de joacă pentru copii rămân doar o promisiune nerealizată a PSD-iștilor din Constanța.
Aștept ziua în care voi vedea cum primarul Constanței va cere părinților cu copii mici să îl susțină în alegeri.
Iată, a venit primăvara și, în loc să vedem locurile de joacă amenajate și pline de copii, rămân în continuare doar spații de arătat cu degetul, în timp ce scuzele primarului nu mai încălzesc pe nimeni!

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: