Connect with us

Opinie

Părintele Necula, precizări de ultim moment față de hotărârea de a se retrage din viața publică

Liliana Naclad

Publicat

la data de

Zilele trecute, vă informam că părintele profesor Constantin Necula a hotărât să se retragă din viața publică, în urma refendumului pentru familie. ”Am să tac din dorința de a-i lăsa pe ceilalți să vorbească. Acum e aceeași ură, aceeași dictatură a propriei opinii împotriva celorlalți” – și-a motivat gestul părintele, într-o emisiune de la Radio România Actualități. În articolul dedicat acestui subiect, opinam că: ”plecarea părintelui Necula din spațiul public va lăsa un gol greu de umplut într-un moment extrem de sensibil pentru societatea românească și mai ales pentru mărturisitorii spiritualității ortodoxe.”. Adus în atenția opiniei publice de Ordinea.Ro, subiectul a devenit viral. Mulți cititori i-au cerut părintelui Necula, așa cum am făcut-o și noi, să revină asupra hotărârii anunțate. Iată precizările transmise de părintele Necula (text integral, cu mențiunea că intertitlurile au fost inserate de redacție):

Părintele Necula: Nu credeam că sunt atât de important în misiunea Bisericii și nici acum nu cred.

”Am recitit, șoptit, textul lui Herman Hesse: „Dar, dragul meu rob al tristeții, chiar dacă această fugă e reală, chiar dacă nu lipsesc castelienii lași, fricoși, care se joacă cu formule pure, chiar dacă aceștia reprezintă la noi majoritatea- toate acestea nu știrbesc nimic din seninătatea adevărată, aceea a cerului și a spiritului, nimic din valoarea și strălucirea lor (…)…în opoziție cu aceia dintre noi care se mulțumesc cu o nimica toată și cu o falsă seninătate, există și alții, oameni și generații de oameni, a căror seninătate voioasă nu este o joacă și ceva superficial, ci, dimpotrivă, ceva serios și profund” (Jocul cu mărgele de sticlă, RAO, 2013, pp. 360-361). Am primit cu mare emoție mesajele, bune și miștocărești deopotrivă, ale celor care au citit știrea că am în gând o retragere din viața publică. Nu credeam că sunt atât de important în misiunea Bisericii și nici acum nu cred. Poate că doar lipsa altor glasuri îl face pe al meu mai de auzit. Nu. Nu am spus că mă retrag din slujirea Bisericii și din misiune, sau că evit să merg „in partibus infidelium..” (cum a spus Dl. Baconschi). Dar voi reduce răspunsul meu la evitarea frivolităților culturale și sociale la care m-am supus susținând oameni și proiecte prin care am sperat să cresc anduranța la social a Bisericii.

Mă retrag din locul căruia nu i-am aparținut niciodată

Cred că e vremea să ne adunăm, dacă se poate odihniți, pe reconstrucția unei pastorale destinse și a unei catehizări de conținut. Mă retrag din locul căruia nu i-am aparținut niciodată. Locul în care am încercat mereu să ofer chipul unui preot care crede în contemporani. Referendumul, nu ca rezultat ci ca atmosferă, mi-a dovedit că nu am înțeles nimic din gestionarea capitalului de imagine, așa cum cred unii că se trăiește din el. Am obligația, duhovnicească și morală, de a reveni între credincioșii Bisericii și între cei care au nevoie de ajutor, indiferent de confesionalitate ori religiozitate personală, fără a uita de obligația apologetică prin care am fost prezent în media. Împlinesc ceea ce îmi este dat spre împlinire dar voi evita, cât îmi va fi în putință, expunerea preoției la neloialitatea politicului ori la așezarea lângă vedetisme ieftine.

Voi fi oriunde va fi Binecuvântare și dragoste să fiu. Mereu făcând metanie celor care ascultă și vor să-și schimba viața.

Scriu rândurile acestea nu pentru cei cărora le-a luat 5 zile să audă ce am spus la un miez de noapte la Radio Actualități. De nu era reacția în presa scrisă nici nu cred că ar fi reținut cineva momentul. Ci pentru aceia cărora le-am promis că preoția nu e pe segmente. Viață publică pentru un preot mereu în slujire și misiune nu există. De aceea trebuie să-i rog pe comentatori să retragă orice gând de vedetism ori publicitate la adresa mea. Recunosc. Mă retrag de unde nu am fost niciodată. Din inimile celor care au batjocorit Biserica, jignind preoția, caricaturizând zâmbetul Patriarhului ori încrunteala lui. Mă retrag dinaintea miștocarilor de serviciu ai presei românești, din preocupările marilor analiști de presă care își hrănesc ura cu nodul în papură al muncii altora, din orizontul enervării unor oameni dedicați preocupărilor care cred ei că sunt unice, inalienabile. Din golful de superficialitate al celor care preferă manipularea oricărei lucidizări. Mă retrag din linia de căutare a celor care, cu ochii închiși, spun mereu că soarele nu mai răsare. Voi fi oriunde va fi Binecuvântare și dragoste să fiu. Mereu făcând metanie celor care ascultă și vor să-și schimba viața. Din dorința de a-mi păstra cuvintele pentru a dezlega de nedreptate vorbele îndreptate împotriva credinței, nădejdii și dragostei. Nu revin asupra hotărârii. Doar așez hotărârea personală în linia Bisericii din care fac parte.

Comments

comments

Opinie

Voi ce faceți anul acesta de Blackout?

George Niculescu

Publicat

la data de

Scris de

Ocupați cu discuții privind recursul compensatoriu, grațieri și amnistii, Brexit sau victoria de ieri a Simonei Halep de la Australian Open (Felicitări!), puțini observă situația în care se află Sistemul Energetic Național.

În timp ce scriu aceste rânduri, situația se prezintă în felul următor: consumul este de 8430 MW, iar producția este de aprox. 6810 MW. Diferența dintre consum și producție, de aproximativ 1600 MW, provine din import. Observăm cum s-a spulberat mitul “România, furnizor regional de securitate energetică”, așa cum era menționat în capitolul “Obiective Strategice Fundamentale” al Strategiei Energetice.

Lipsa de viziune a actualului ministru al Energiei reiese din strategia elaborată de acesta. În planul de investiții în noi capacități de producere a energiei se prevede construirea unui grup de 400 MW la Turceni. Ce să ardeți în acest nou grup, domnule ministru? Pe care cărbune îl vom arde acolo, când astăzi, tocmai din lipsa cărbunelui s-a închis un grup de 330 MW la Rovinari?

Bineînțeles, vina nu este numai a actualului ministru. Vinovați de această situație sunt toți miniștrii care au condus acest minister din 2012 până astăzi. Mă refer la anul 2012 ca la un moment T0, pentru că acela a fost anul în care am văzut cea mai rapidă diversificare a surselor de producție a energiei electrice la noi în țară.

Dacă tranziția sistemului energetic național către un sistem modern, echilibrat, care să asigure vârfurile de consum fără probleme și la costuri decente, un sistem bazat pe mai mult gaz și regenerabil, și mai puțin cărbune, dacă această tranziție începea de acum 5 ani, astăzi nu am fi fost atât de dependenți de CE Oltenia, iar problemele lor interne nu ar fi afectat atât de grav siguranța SEN. Dar cei care au condus ministerul Energiei au tratat cu superficialitate problemele cu care se confruntă CE Oltenia și, în loc să restructureze compania, să retehnologizeze grupurile de producție și să eficientizeze atât activitatea de producere a energiei electrice, cât și cea de minerit, au acordat ajutoare de stat, au scutit de achiziționarea de certificate de CO2 și, mai nou, și de certificate verzi.

Trebuie să nu trecem cu vederea solicitarea de dividende suplimentare de către ministerul Energiei, în calitate de acționar majoritar, companiilor din sectorul energetic, fapt ce a condus la o reducere a investițiilor acestor companii în retehnologizare și trebuie să ținem cont și de noul impozit de 2% din cifra de afaceri care va afecta și mai mult bugetele de investiții și fondul de salarii al acestor companii, punându-le în pericol activitatea comercială.

Ieri, ministrul Energiei, Anton Anton, spunea că noul impozit de 2% afectează grav activitatea producătorilor de energie electrică. Când a semnat acest OUG, oare nu a intuit acest lucru?

Toate aceste “ingrediente” se pare că formează, în aceste zile, rețeta perfectă pentru un Blackout al sistemului energetic.

Așa că uitați, vă rog frumos, de Black Friday, pentru că anul acesta suntem foarte aproape de Blackout, iar consecințele unui Blackout sunt dezastruoase.

 

Comments

comments

Continuă să citești

Opinie

Discursul lui Donald Tusk: Ich bin ein Rumäener!

Vlatko Dibrean Dimov

Publicat

la data de

Am așteptat să se liniștească valul de aprecieri ale discursului ținut de președintele Consiliului European, Donald Tusk, la București, cu ocazia preluării de către România a președinției Consiliului UE.

Este de apreciat atunci când un oficial european vine și vorbește frumos, folosind un limbaj diplomatic, dar în esență își maschează adevăratele intenții, prin cuvinte bine alese. Într-o țară care colcăie de corupție, de la funcționarul unei primării mărginașe până la Guvern, într-o țară în care DNA-ul a încercat să se lupte cu răul, a preluat răutatea în interior – cum s-ar spune, violatorul a ajuns victimă- singurele domenii care par emblematice sunt cultura și sportul. Este clar că Donald Tusk a mizat puternic pe această linie de comunicare, astfel încât să evite subiectele care ar fi putut produce efecte de inflamare în mass media. A reușit, prin mângâiere ușoară și laude aduse rudei sărace, să câștige aplauzele și zâmbetele celor din sală, precum și aprecierea românilor.

Într-adevăr, atunci când ești musafir și vrei să dai dovadă de bună creștere, este normal să folosești cuvinte din care să reiasă aprecierea gazdei. Donald Tusk a reușit, la Ateneul român, să fascineze prin discursul său, care se încadrează perfect în ceea ce înseamnă construcția europeană și fixarea modelelor de succes în mentalitatea colectivă.  Ceea ce este, într-adevăr, de apeciat este efortul de a susține un discurs în limba română. Un grande Bravo din acest punct de vedere!

Discursul său a fost, practic, o adunare de metafore încropite într-un text politically correct. Cum s-ar spune popular: “Spune oamenilor ce vor să audă”. Metafore cu încărcătură emblematică, un șablon despre secvențe, oameni de succes și momente extraordinare devenite simboluri reprezentative ale României. Este bine știut faptul că în lume, când se vorbește despre România, se face asocierea- un clișeu deja- cu povestea mitică și romanțată despre Dracula sau cu personalități precum Ceaușescu, Comăneci și Hagi, iar mai nou, adaptat zilelor noastre, Halep. Într-un fel, prin această repetare excesivă, s-a ajuns la reprezentări și clișee uzate care banalizează adevărul. Iar România este mai mult de atât.

Desigur, am remarcat faptul că nu a pomenit nimic de geopolitică, economie, energie, justiție, stat de drept, bunăstare sau migrație. Subiecte destul de importante la frontiera de Est a Uninunii Europene. De altfel, respectarea regulilor, atașamentul față de principii, provocările viitorului, apărarea valorilor sunt idei, expresii standard, adesea întâlnite în discursul oficialităților europene care încearcă să sfințească locul și să fie pe placul gazdelor.

Într-o țară care este puternic divizată, aflată la marginea Europei și care încearcă să construiască o democrație după modelul occidental, clasa politică se află adesea prinsă în capriciile puterii formate în perioada tranziției speculative, iar Donald Tusk cunoaște aceste realități, pentru că provine dintr-o țară cu un trecut asemănător.

Discursul lui Donald Tusk îmi amintește de faimosul discurs a lui John F. Kennedy din Berlinul de Vest, din anul 1963, care a rămas în istorie datorită celebrei propoziții: ”Ich bin ein Berliner!” Kennedy nu a mai apucat să vadă cu ochii săi că gândurile sale au prins viața și s-au adeverit peste timp. Rămâne să vedem dacă provocările viitorului, prin metaforele din discursul lui Tusk despre energia melodiei românești sau despre zidurile transformate în oglinzi și ferestre, se vor concretiza în apărarea valorilor europene.

 

Comments

comments

Continuă să citești

Opinie

Boboteaza – Vederea lui Dumnezeu sau Epifania

Liliana Naclad

Publicat

la data de

Scris de

“A-L vedea pe Dumnezeu și să trăiești, ne spune Scriptura, că este cu neputință omului”. Dar cum totuși, azi, sau de Rusalii, sau de Schimbarea la Față, oamenilor le este permis să Îl vadă? Răspunsul este în Fericiri. Acolo ni se spune: „Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.” Însă ni se arată cu ce vom și vedea – deci nu cu ochii, ci cu inima, și nu orice inimă, ci una curată. Cam greu în lumea noastră încercănată de noroi, chipuri cioplite și închipuiri. Chiar și la Bobotează, dacă am fi fost la Iordan, oare L-am fi văzut? Sau nu am fi înțeles nimic din tabloul minuțios al arătării Celui ce este. Și S-a arătat. Natura toată și-a arătat rostuirea. Iordanul s-a întors, semn că din apă și prin apă vom trăi. Dar doar dintr-o anumită apă vom fi și vii. Dar cine L-a văzut atunci? Doar câțiva erau pregătiți să primească această vedere a Lui. Și dintre ei, câți au mai rămas cu El pe Golgota? A-L vedea, a-L primi și a-L păstra este exercițiul de fiecare zi al vieții.

Ar fi trebuit să ne activăm toți stimulii interiori și exteriori pentru a auzi, a vedea, a simți și a înțelege. Doar așa El S-ar fi comunicat, fiind Comunicantul Însuși. Prin urmare, nu este necesară doar voința Domnului, cât mai degrabă dorința omului. Epifania, arătare, și Epifanis din gr ἐπιφάνής însemna – să vină în vedere! – este practic o invocare, un punct culminant al alergării până la momentul în care Dumnezeu și omul se întâlnesc, se văd reciproc, pentru că până atunci doar omul este văzut de Dumnezeu. El nu se vedea doar în luciul apei ca Fiu, nici ca Duh Sfânt în porumbel, El era acolo întru totul și se putea revela ca stare. Așa cum vibe-ul fiecăruia dintre noi devine contaminant, la fel era și la Iordan. Numai că El, Dumnezeu, se transmite ca stare, ca mod de a fi, în echilibrul treimic oferit încă de la creație prin chipul zidit în om. Cei prezenți au voit să Îl vadă, au trecut prin filtrul rațiunii cunoștințele despre El și au simțit ceea ce transmitea. Practic, prin rațiune, voință și simțire, chipul lui Dumnezeu din om s-a echilibrat în părți egale, și doar așa L-au putut vedea prin înțelegere deplină, prin voință deplină și prin simțire deplină.

Sunt oameni care caută să îl vadă fizic și, în micimea căutării, sfârșesc în devieri făcându-și chip din om. Eu însămi am traversat o experiență prin care apropiați doreau să îmi inoculeze ideea că mă întâlnesc cu dumnezeul pe care ei și-l făcuseră dintr-un părințel bătrânel, cu barbă albă, simpatic de altfel – însă clar, nu Dumnezeu. Prin acest mod deviant de a-l vedea, și-au construit o adevărată teologie plină de erezii. Apoi sunt cei care urmăresc cu tot dinadinsul să Îl simtă, fără să treacă prin rațiune ajungând la stări extatice ce nu au a face cu realitatea vederii Lui, ci doar cu o nălucire fără noimă și fond. Sau cei ce urmăresc o revelație divină, doar prin voință sfârșesc în a-L vedea pe Dumnezeu chiar și în cele mai grosiere și josnice aspecte ale vieții lor.

Prin urmare vederea lui Dumnezeu, la Iordan, sau în viața fiecăruia dintre noi, nu este o vedere cu ochii fizici, ci este o vedere în chipul lăuntric sădit în noi prin creație. Însă din chip am ajuns închipuiri într-o lume tot  mai virusată de virtual și realități raționale fără fond trăitor.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: