Connect with us

Opinie

Părintele Necula, precizări de ultim moment față de hotărârea de a se retrage din viața publică

Liliana Naclad

Publicat

la data de

Zilele trecute, vă informam că părintele profesor Constantin Necula a hotărât să se retragă din viața publică, în urma refendumului pentru familie. ”Am să tac din dorința de a-i lăsa pe ceilalți să vorbească. Acum e aceeași ură, aceeași dictatură a propriei opinii împotriva celorlalți” – și-a motivat gestul părintele, într-o emisiune de la Radio România Actualități. În articolul dedicat acestui subiect, opinam că: ”plecarea părintelui Necula din spațiul public va lăsa un gol greu de umplut într-un moment extrem de sensibil pentru societatea românească și mai ales pentru mărturisitorii spiritualității ortodoxe.”. Adus în atenția opiniei publice de Ordinea.Ro, subiectul a devenit viral. Mulți cititori i-au cerut părintelui Necula, așa cum am făcut-o și noi, să revină asupra hotărârii anunțate. Iată precizările transmise de părintele Necula (text integral, cu mențiunea că intertitlurile au fost inserate de redacție):

Părintele Necula: Nu credeam că sunt atât de important în misiunea Bisericii și nici acum nu cred.

”Am recitit, șoptit, textul lui Herman Hesse: „Dar, dragul meu rob al tristeții, chiar dacă această fugă e reală, chiar dacă nu lipsesc castelienii lași, fricoși, care se joacă cu formule pure, chiar dacă aceștia reprezintă la noi majoritatea- toate acestea nu știrbesc nimic din seninătatea adevărată, aceea a cerului și a spiritului, nimic din valoarea și strălucirea lor (…)…în opoziție cu aceia dintre noi care se mulțumesc cu o nimica toată și cu o falsă seninătate, există și alții, oameni și generații de oameni, a căror seninătate voioasă nu este o joacă și ceva superficial, ci, dimpotrivă, ceva serios și profund” (Jocul cu mărgele de sticlă, RAO, 2013, pp. 360-361). Am primit cu mare emoție mesajele, bune și miștocărești deopotrivă, ale celor care au citit știrea că am în gând o retragere din viața publică. Nu credeam că sunt atât de important în misiunea Bisericii și nici acum nu cred. Poate că doar lipsa altor glasuri îl face pe al meu mai de auzit. Nu. Nu am spus că mă retrag din slujirea Bisericii și din misiune, sau că evit să merg „in partibus infidelium..” (cum a spus Dl. Baconschi). Dar voi reduce răspunsul meu la evitarea frivolităților culturale și sociale la care m-am supus susținând oameni și proiecte prin care am sperat să cresc anduranța la social a Bisericii.

Mă retrag din locul căruia nu i-am aparținut niciodată

Cred că e vremea să ne adunăm, dacă se poate odihniți, pe reconstrucția unei pastorale destinse și a unei catehizări de conținut. Mă retrag din locul căruia nu i-am aparținut niciodată. Locul în care am încercat mereu să ofer chipul unui preot care crede în contemporani. Referendumul, nu ca rezultat ci ca atmosferă, mi-a dovedit că nu am înțeles nimic din gestionarea capitalului de imagine, așa cum cred unii că se trăiește din el. Am obligația, duhovnicească și morală, de a reveni între credincioșii Bisericii și între cei care au nevoie de ajutor, indiferent de confesionalitate ori religiozitate personală, fără a uita de obligația apologetică prin care am fost prezent în media. Împlinesc ceea ce îmi este dat spre împlinire dar voi evita, cât îmi va fi în putință, expunerea preoției la neloialitatea politicului ori la așezarea lângă vedetisme ieftine.

Voi fi oriunde va fi Binecuvântare și dragoste să fiu. Mereu făcând metanie celor care ascultă și vor să-și schimba viața.

Scriu rândurile acestea nu pentru cei cărora le-a luat 5 zile să audă ce am spus la un miez de noapte la Radio Actualități. De nu era reacția în presa scrisă nici nu cred că ar fi reținut cineva momentul. Ci pentru aceia cărora le-am promis că preoția nu e pe segmente. Viață publică pentru un preot mereu în slujire și misiune nu există. De aceea trebuie să-i rog pe comentatori să retragă orice gând de vedetism ori publicitate la adresa mea. Recunosc. Mă retrag de unde nu am fost niciodată. Din inimile celor care au batjocorit Biserica, jignind preoția, caricaturizând zâmbetul Patriarhului ori încrunteala lui. Mă retrag dinaintea miștocarilor de serviciu ai presei românești, din preocupările marilor analiști de presă care își hrănesc ura cu nodul în papură al muncii altora, din orizontul enervării unor oameni dedicați preocupărilor care cred ei că sunt unice, inalienabile. Din golful de superficialitate al celor care preferă manipularea oricărei lucidizări. Mă retrag din linia de căutare a celor care, cu ochii închiși, spun mereu că soarele nu mai răsare. Voi fi oriunde va fi Binecuvântare și dragoste să fiu. Mereu făcând metanie celor care ascultă și vor să-și schimba viața. Din dorința de a-mi păstra cuvintele pentru a dezlega de nedreptate vorbele îndreptate împotriva credinței, nădejdii și dragostei. Nu revin asupra hotărârii. Doar așez hotărârea personală în linia Bisericii din care fac parte.

Comments

comments

Opinie

Energiile necreate

Liliana Naclad

Publicat

la data de

Scris de

Deși expresia poate duce cu gândul la fizică, ea este folosită în secolul XIV de către Grigorie Palama pentru a desemna lucrările specifice ale lui Dumnezeu. Prin urmare ține de metafizică.

Interesante nu sunt detalii de natură doctrinară și nici nici disputele vremii stârnite de cel care era episcop de Salonic (Tesalonic), însă o abordare autentică a telogiei sale poate aduce lumină în domenii ce țin de fizică sau chiar de neuroștiințe. Sf Grigorie Palama aduce în discuție ființa și lucrarea lui Dumnezeu expunând în scrisori[1] și dezbateri ale vremii diferențierea lor nediferențiată în esență, ci lucrarea fiind efectul, iar ființa cauza. Dacă efectul poate fi simțit, văzut, înțeles, ființa lui Dumnezeu rămâne cognoscibilă doar în sânul Treimic. Lucrarea și Ființa sunt diferite, dar totuși iradiază din aceeași sursă, așa cum razele de lumină sunt lucrarea soarelui. Practic, între Creator și creație există o comunicare mediată efectivă prin Energii necreate – Conștiința fiind una dintre ele. Însă această mediere este dată de voința bilaterală a celor doi. Doar că ea nu poate duce la cunoașterea ființei lui Dumnezeu, cât la o trăire/simțire/recunoaștere a Sa. Iar asta se poate realiza, conform teologiei sale, prin îndumnezeire, care este o conlucrare a omului cu Cel ce l-a creat. “De aceea și cuvântătorii de Dumnezeu spun că îndumnezeirea este un nume al lucrării dumnezeiești.”[2]

La îndumnezeire se ajunge parcurgând cele trei mari etape: renunțarea la obiceiuri nefolositoare (patimi), curățirea și, în final îndumnezeirea, care coincide cu vederea lui Dumnezeu prin har, adică la o stare cât mai apropiată de puritate. Practic este ceea ce Einstein îi scria lui Herbert Spencer din 1933: “Experiența naturală rămâne singurul criteriu al utilității unei construcții matematice pentru fizică. Astfel, într-un anumit sens, consider că este adevărat că gândul pur poate înțelege adevărul, așa cum au visat anticii.[3] Mai mult decât atât, plecând de la formula lui Einstein, E= mc2 fizicienii de la Imperial College of London au demonstrat că materia este o altă manifestare a energiei, în fond, energie condensată.

Parcurgerea celor trei mari etape sunt traduse de neuroștiințe ca mecanisme de eficientizare a creierului: experiența (contactul cu realitatea/cunoaștere), selectarea (decantarea informațiilor) și înțelegerea. Și, dacă până nu demult se considera că, prin stimulare, creierul poate atinge performanțe remarcabile, de curând s-a ajuns la concluzia că stimularea exagerată duce la dezechibre, iar performanțele sunt date, nu atât de stimuli, cât de perioadele de reflexie. Practic, atunci când creierul este stimulat, el nu folosește întreg ansamblul neuronal, ci doar o arie restrânsă, pe când în perioadele de reflexie se activează întreg ansamblu permițând conexiuni multiple, deci o înțelegere mai eficientă și o stocare coerentă a informațiilor dobândite. Practic, reflexia este ceea ce Sf Grigore Palama numește “a trăi, a vedea, a înțelege în Duh.” Se poate spune că stimulii defragmentează, pe când reflexia ansamblează.

Iar în malaxorul social contemporan în care stimulii pe paliere sunt extrem de mulți, defragmentarea este inevitabilă, iar omul modern consideră că nu își mai găsește locul niciunde, pentru că în fond este defragmentat de propriile lui alegeri. Rețelele sociale și internetul oferă o paletă largă de stimuli, de la cei cognitivi, la cei sexuali, astfel că omul, ca ansamblu, se regăsește în spațiul virtual, pe când în cel real el este defragmentat, de aici sentimentul de inutilitate și dorința de a petrece cât mai mult în spațiul virtual, în detrimentul implicării în viața reală. Consecință inevitabilă, depresiile și în final tulburările de personalitate. Toate însă, pot fi înlăturate printr-o înțelegere cât mai profundă a doctrinei energiilor necreate ale Sf Grigorie Palama. El însuși a ajuns la cunoașterea și înțelegerea lor  influențat fiind de Isihasm – isihie – liniște – practică monahală veche egipteană în care creștinul căuta să trăiască în liniște și să își unească prin rugăciune mintea (rațiunea) de inimă (afect). Practic, o cunoaștere reală a lucrării energiilor necreate nu se poate realiza decât în îmbinarea dintre cele două (rațional și afectiv) prin conlucrarea voinței. El este chip al lui Dumnezeu prin cele trei elemnte (rațiune, voință și simțire), iar acestea sunt instrumentele puse lui la dispoziție să se conecteze energiilor necreate. Stimulat pe paliere, el pierde posibilitatea reconectării, reflexia fiind cheia.

Sfântul Grigorie Palama a avut un aport deposebit la teologia ortodoxă prin doctrina Energiilor necreate. L-a influențat pregnant pe Dumitru Stăniloae, Loski și mari gânditori răsăriteni.

Este pomenit în a doua duminică din postul Paștelui, imediat după Duminica Ortodoxiei, fiind o prelungire a înțelegerii vederii lui Dumnezeu în ceea ce exprimă icoana, în lucrare, nu în materialitatea ei. De fiecare dată, în ziua prăznuirii sale, este amintită vindecarea slăbănogului din Capernaum, cel pe care prietenii săi l-au adus pe un pat (o targă din piele) și l-au băgat în casa unde propovăduia Mântuitorul prin acoperișul casei (se pare casa lui Petru). Acoperișul locuințelor din Capernaum era, potrivit Arheologiei Biblice, realizat din stuf, paie și un amestec de lut. Decopertarea se realiza relativ ușor, deseori, în perioadele călduroase, fanta era lăsată pentru ventilarea casei. Prin acea deschizătură cei patru prieteni fac posibilă apropierea slăbănogului de Mântuitorul.

Relatarea nu este întâmplătoare, ci reprezintă  coborârea minții în inimă, unde poate fi văzut Mântuitorul moment în care patul patimilor poate fi ridicat de noi, și înlăturat, conectându-ne la o viață autentică.

 

[1] Vasileiou Kaisareias tou Megalou Apanta Erga: IExaimeros. Thessalonika: Paterikai ekdhoseis ‘Grigorios o Palamas’. English translation by Sister Agnes Clare.

[2] Grigorie Palama, Capete despre cunoașterea lui Dumnezeu, 105, „Filocalia”, vol.7, p. 494

[3] Howard, Don A., “Einstein’s Philosophy of Science”, The Stanford Encyclopedia of Philosophy (Fall 2017 Edition), Edward N. Zalta (ed.), URL = <https://plato.stanford.edu/archives/fall2017/entries/einstein-philscience/>.

Comments

comments

Continuă să citești

Opinie

Bocitoarele și înghesuiala pentru fotoliul lui Făgădău

Vlatko Dibrean Dimov

Publicat

la data de

Ce bătăi de cap ne-a dat Mark Zuckerberg cu evoluția asta tehnologică, de suntem zilnic conectați la tot felul de realități din toate colțurile lumii! Cum se apropie alegerile, încep să răsară pe la toate colțurile ghioceii care nu anunță primăvara, ci ne spun subtil că sunt interesați să fie reprezentanți ai urbei.
Ne aflăm cu 1 an înaintea alegerilor locale și, prin intermediul rețelor de socializare, putem observa deja prezența unei liste de licitatori pentru scaunul lui Făgădău. Ceea ce doresc să vă împărtășesc este faptul că, dacă nu ar fi existat acest domn, ZEN-ul nostru nu ar mai fi fost perturbat de fake news, de pseudo-politicieni, iar viața nu ne-ar mai fi fost invadată de atâția autoproclamați, specialiști în de toate, pe care sunt invidioase și ghicitoarele.
Trecerea de la primitivism la civilizație a fost intermediată prin cuvântul rostit. Un om înțelept spunea cândva că oamenii au descoperit vorbirea, pentru a nu-și da cu piatra în cap. Am putea interpreta această idee în sensul în care comunicarea este un instrument ce folosește la relaționarea dintre oameni, la transmiterea de idei, informații, sentimente etc. În prezent, acești autoproclamați și căutători de aprecieri publice lasă impresia că încă interpretează comunicarea într-o formă primitivă, înțelegând că cea mai bună formă de a-ți anunța prezența în spațiul public este de a critica, de a folosi cuvintele drept pietre pentru a da în cap.
Este clar faptul că bocitoarele nu aduc mortul înapoi, ci doar ajută sufletul să treacă dincolo de pod. Cu alte cuvinte, pe toți cei care îi duc grija lui Făgădău i-ar ajuta mult mai mult dacă s-ar ocupa măcar de activități minime și proactive, în loc să dea lecții de civism și să se arate preocupați de urbe, în timp ce dorm prin cafenele sau văd Constanța doar din elicopter. Presa face mai mult decât suficiente dezvăluiri despre activitatea primăriei și a primarului.
Adesea îi văd pe acești luptători pentru o cauză dreaptă folosind această tehnică rudimentară de comunicare, aceea de a critica activitatea primarului, sperând să fie remarcați, văzuți, legitimați. Acești oameni nu înțeleg că suntem în anul 2019, iar Decebal Făgădău nu este nici pe departe Radu Mazăre. Mai mult, virilitatea sa politică este asemănătoare cu masculinitatea unui eunuc. Așa că înghesuiala pentru un scaun, prin comunicarea primitivă, nu face altceva decât să îi sporească legitimitatea primarului, prin vocea bocitoarelor.
Ca să termin în această notă creștină, trecerea sufletului în cealaltă lume necesită doar un bănuț. Așa că acești căutători de prestigiu public ar rămâne mult mai bine întipăriți în memoria colectivă și mult mai apreciați de oameni dacă ar dona măcar o parte din bogățiile acumulate de pe aceste meleaguri, în folosul comunității.

Comments

comments

Continuă să citești

Opinie

Decebal Făgădău, artist în amânări

George Niculescu

Publicat

la data de

Scris de

Arta de a amâna este politica oficială a primarului Constanței. Câteodată sunt indignat când citesc anumite știri, deși nu mă miră că Decebal Făgădău a patentat amânarea, care a devenit o cutumă pentru Primăria Constanța.
Ultimul subiect legat de amânarea proiectelor, apărut în presă, se referă la locurile de joacă. Din cele 25 de locuri de joacă care ar fi trebuit finalizate până în luna februarie a acestui an, primăria a reușit să atingă recordul de a nu reabilita niciunul. În această situație, mă întreb: În afară de a păzi scaunul, oare ce altceva mai face domnul Decebal Făgădău la Primăria Constanța?
Constănțenii încep să vadă ceea ce este deja evident: singurul rol pe care îl are domnul primar este cel decorativ, căci o întreagă listă de proiecte este blocată, de la Podul de butelii până la spații verzi, grădinițe, parcări, asfaltări, modernizarea piețelor etc. Fără a analiza detaliile contractului legat de locurile de joacă, un fapt este cert: locurile de joacă pentru copii rămân doar o promisiune nerealizată a PSD-iștilor din Constanța.
Aștept ziua în care voi vedea cum primarul Constanței va cere părinților cu copii mici să îl susțină în alegeri.
Iată, a venit primăvara și, în loc să vedem locurile de joacă amenajate și pline de copii, rămân în continuare doar spații de arătat cu degetul, în timp ce scuzele primarului nu mai încălzesc pe nimeni!

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: