Connect with us

Opinie

Părintele Necula, precizări de ultim moment față de hotărârea de a se retrage din viața publică

Liliana Naclad

Publicat

la

Zilele trecute, vă informam că părintele profesor Constantin Necula a hotărât să se retragă din viața publică, în urma refendumului pentru familie. ”Am să tac din dorința de a-i lăsa pe ceilalți să vorbească. Acum e aceeași ură, aceeași dictatură a propriei opinii împotriva celorlalți” – și-a motivat gestul părintele, într-o emisiune de la Radio România Actualități. În articolul dedicat acestui subiect, opinam că: ”plecarea părintelui Necula din spațiul public va lăsa un gol greu de umplut într-un moment extrem de sensibil pentru societatea românească și mai ales pentru mărturisitorii spiritualității ortodoxe.”. Adus în atenția opiniei publice de Ordinea.Ro, subiectul a devenit viral. Mulți cititori i-au cerut părintelui Necula, așa cum am făcut-o și noi, să revină asupra hotărârii anunțate. Iată precizările transmise de părintele Necula (text integral, cu mențiunea că intertitlurile au fost inserate de redacție):

Părintele Necula: Nu credeam că sunt atât de important în misiunea Bisericii și nici acum nu cred.

”Am recitit, șoptit, textul lui Herman Hesse: „Dar, dragul meu rob al tristeții, chiar dacă această fugă e reală, chiar dacă nu lipsesc castelienii lași, fricoși, care se joacă cu formule pure, chiar dacă aceștia reprezintă la noi majoritatea- toate acestea nu știrbesc nimic din seninătatea adevărată, aceea a cerului și a spiritului, nimic din valoarea și strălucirea lor (…)…în opoziție cu aceia dintre noi care se mulțumesc cu o nimica toată și cu o falsă seninătate, există și alții, oameni și generații de oameni, a căror seninătate voioasă nu este o joacă și ceva superficial, ci, dimpotrivă, ceva serios și profund” (Jocul cu mărgele de sticlă, RAO, 2013, pp. 360-361). Am primit cu mare emoție mesajele, bune și miștocărești deopotrivă, ale celor care au citit știrea că am în gând o retragere din viața publică. Nu credeam că sunt atât de important în misiunea Bisericii și nici acum nu cred. Poate că doar lipsa altor glasuri îl face pe al meu mai de auzit. Nu. Nu am spus că mă retrag din slujirea Bisericii și din misiune, sau că evit să merg „in partibus infidelium..” (cum a spus Dl. Baconschi). Dar voi reduce răspunsul meu la evitarea frivolităților culturale și sociale la care m-am supus susținând oameni și proiecte prin care am sperat să cresc anduranța la social a Bisericii.

Mă retrag din locul căruia nu i-am aparținut niciodată

Cred că e vremea să ne adunăm, dacă se poate odihniți, pe reconstrucția unei pastorale destinse și a unei catehizări de conținut. Mă retrag din locul căruia nu i-am aparținut niciodată. Locul în care am încercat mereu să ofer chipul unui preot care crede în contemporani. Referendumul, nu ca rezultat ci ca atmosferă, mi-a dovedit că nu am înțeles nimic din gestionarea capitalului de imagine, așa cum cred unii că se trăiește din el. Am obligația, duhovnicească și morală, de a reveni între credincioșii Bisericii și între cei care au nevoie de ajutor, indiferent de confesionalitate ori religiozitate personală, fără a uita de obligația apologetică prin care am fost prezent în media. Împlinesc ceea ce îmi este dat spre împlinire dar voi evita, cât îmi va fi în putință, expunerea preoției la neloialitatea politicului ori la așezarea lângă vedetisme ieftine.

Voi fi oriunde va fi Binecuvântare și dragoste să fiu. Mereu făcând metanie celor care ascultă și vor să-și schimba viața.

Scriu rândurile acestea nu pentru cei cărora le-a luat 5 zile să audă ce am spus la un miez de noapte la Radio Actualități. De nu era reacția în presa scrisă nici nu cred că ar fi reținut cineva momentul. Ci pentru aceia cărora le-am promis că preoția nu e pe segmente. Viață publică pentru un preot mereu în slujire și misiune nu există. De aceea trebuie să-i rog pe comentatori să retragă orice gând de vedetism ori publicitate la adresa mea. Recunosc. Mă retrag de unde nu am fost niciodată. Din inimile celor care au batjocorit Biserica, jignind preoția, caricaturizând zâmbetul Patriarhului ori încrunteala lui. Mă retrag dinaintea miștocarilor de serviciu ai presei românești, din preocupările marilor analiști de presă care își hrănesc ura cu nodul în papură al muncii altora, din orizontul enervării unor oameni dedicați preocupărilor care cred ei că sunt unice, inalienabile. Din golful de superficialitate al celor care preferă manipularea oricărei lucidizări. Mă retrag din linia de căutare a celor care, cu ochii închiși, spun mereu că soarele nu mai răsare. Voi fi oriunde va fi Binecuvântare și dragoste să fiu. Mereu făcând metanie celor care ascultă și vor să-și schimba viața. Din dorința de a-mi păstra cuvintele pentru a dezlega de nedreptate vorbele îndreptate împotriva credinței, nădejdii și dragostei. Nu revin asupra hotărârii. Doar așez hotărârea personală în linia Bisericii din care fac parte.

Comments

comments

Opinie

Educăm copiii pentru a uita cine sunt

Liliana Naclad

Publicat

la data de

Scris de

Urmăresc încă din martie 2020, discuțiile și direcțiile din educație, politicile pe care guvernele încearcă să le adopte sau să le implementeze.

Este jale! Asta e cert! Și nu că nu ar mai avea copiii școli sau sisteme de educație eficiente, ci pentru că se întrezărește clar o dorință a schimbării radicale a comportamentelor socio-umane. Încă de la început, pandemia a picurat încet și sigur ideea distanțării fizice (nu comentez incorectitudinea expresiei “distanțare socială”). Se dorește o atomizare a individului, o rupere a lui de grup, de apartenență, de adeziune și aderență la un nucleu. El devine lui sieși suficient și sistemele actuale îl sprijină în acest scop. Interesul? Puterea scăzută de a schimba ceva în direcția politicilor globale din societate și implicit din educație. Sensul e clar – un om – un individ, nu o persoană. Diferența dintre individ și persoană este dată de ceea ce vezi/dorești să vezi în indivizii/persoanele alcătuitoare ale grupului/ orașului/țării etc. Suntem indivizi consumatori, asigurând existența sistemului capitalist, sistem care fără să realizăm ne afectează lăuntric, mental, ne atacă în construcția noastră inițială.

Mental se dorește o ștergere a datului nostru ancestral. “Nu e bine să fie omul singur!”. Nu văd cartea Genezei din Scriptură că pe o înșiruire de idei și povesti, ci ea are o valoare revelatoare, ne descoperă în permanență sensuri. Toate elementele ce apar în creația omului sunt efectiv cipări ale noastre inițiale pe coordonatele cărora putem trăi armonios.  “Creșteți și vă înmulțiți, umpleți pământul și-l stăpâniți” – sunt clar instincte ale noastre: creșteți- nevoia de hrană, înmulțirea – instinctul reproducător, stăpâniți – instinct de posesiune. Ce a făcut societatea umană în decursul istoriei și accelerează în ultimii ani?  A pervertit datul nostru inițial – ne-a condus către consumerism de bunuri și alimente fără valoare, către senzualizare excesivă, către posesiuni irelevante pentru viața și existența unui om echilibrat. Totul e în dezechilibru! Căutăm să introducem fel de fel de surogate, substitute ale fericirii și care, deși aparent simplu de procurat, ne țin la distanță de acel “Nu e bine să fie omul singur!”, aspect ce este în plin proces de pervertire implementat încă din etapa preșcolară. Tehnic suntem într-un punct ce ne-ar permite să avem mai mult timp de petrecut cu prietenii și familia, însă contrar acestui aspect, petrecem tot mai mult timp în fața gadget-urilor, rupți de acel “Nu e bine să fie omul singur.” Ne dorim singurătatea, însă nu cu sine sau cu Dumnezeu, ci singurătatea cu lumea noastră creată în mod artificial în spațiul virtual. Ne rupem de noi, de cei din jur, de Dumnezeu. Iar direcția din educație este clar crearea unui individ care să fie consumator de produse și furnizor de taxe, care să primească satisfacții imediate din sintetizarea dopaminei printr-o aparentă hrană, aparentă reproducere, aparentă posesiune. Totul e simulacru  – o lume frumoasă însă golită de conținut. Luăm atitudine scriind pe cronologia nostră nemulțumirile socio-politice – ele rămân fără ecou, chiar și în cazul celor care au zeci de mii de interacțiuni. Există o  aparentă viață de cuplu excelentă, la distanță, cu întâlniri virtuale, ce folosesc acel instinct doar pentru un plus de dopamină care oricum nu va fi in cantități suficiente și se vor încerca alte și alte metode de procurare a ei prin consum pentru a reuși să posedăm cât putem de mult, pentru că în datul inițial este să spânim pământul, însă toți, și nu în sens socialist, egalitar – ci de comuniune. Marii jucători globali asta exacerbează, dorința de a stăpâni/supune pământul pe care noi, ca indivizi îl populăm. Și totuși… suntem persoane. Indivizi sunt doar ID – uri ce vor fi în scurt timp controlați virtual. O parte sunt și acum. Deși pare rupt din Huxley tot ce se întâmplă este expus într-o lume a percepțiilor de dincolo – O oglindă a profilului psihologic al utilizatorului de rețele sociale poate fi făcută cu ușurință de orice companie care studiază comportamentele umane. După care suntem lipsiți de decizie – Ni se oferă fix ce vrem să consumăm, fix ce vrem să auzim – Devenim captivi într-un internet ce ne oferă miraje, lăsând să treacă pe lângă noi naturalul, firescul, bucuria de a descoperi lumea creată, de a cultiva natural hrana, de a abandona întâlnirile virtuale și a le transforma în realitatea comuniunii devenind monade, oglinzi ale ale Cerului, ale Treimii. Preferăm narcisicul unui ecran care ne limitează cunoașterea, devenirea, descoperirea, ci ne oferă aparența lărgirii sferelor de cunoaștere. Și totul se schimbă rapid – următoarea generație nu va mai avea capacitatea de fi socială – ci antisocială dirijată din spatele unui ecran.

Curând copiii se vor întoarce în bănci. Care bănci? Care îmbrățișare a învățătoarei în prima zi de școală? Care comuniune învățată prin împărțirea pachetului cu colegul? Care clasă? Copiii noștri vor se vor transforma interior, ființial. Vom fi bătrâni și, dacă demența digitală nu va pune stăpânire pe noi, vom povesti nepoților despre clăcile bunicilor, despre Cenaclul Flacăra, despre ASCOR, sau despre peripețiile găștii – iar ei se vor uita la noi ca la niște tribali – trist!

Comments

comments

Continuă să citești

Opinie

Ordonanța privind majorarea alocaţiilor, publicată în Monitorul Oficial. Vezi câți bani vor primi copiii din septembrie

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

Ordonanţa de urgență privind creşterea alocaţiilor pentru copii a fost publicată în Monitorul Oficial. Alocaţiile vor creşte cu 20% din luna septembrie, urmând și alte majorări, etapizat. Astfel, copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani vor primi în septembrie 185 de lei, iar cei de până la 2 ani sau cei de până la 18 ani, dacă au dizabilităţi, vor primi 369 de lei, potrivit textului ordonanței. Până la finalul anului 2022, alocațiile vor ajunge, în etape, la nivelul de: 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani pentru copiii cu handicap; 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprins între 2 ani şi 18 ani. Sursa: digi24.ro

Comments

comments

Continuă să citești

Opinie

Alifantis, atac la adresa lui Walter Ghicolescu

Liliana Naclad

Publicat

la data de

Scris de

Cel mai recent album al lui Walter Ghicolescu – “A 7-a treaptă” și pregătirea, deja, a celui de-al optulea, reprezintă dovada că artistul este într-o creștere rapidă în alegerile iubitorilor muzicii folk, motiv de atac din partea vechilor folkiști. Într-o postare pe facebook, Nicu Alifantis îi dă “sfaturi prietenești” lui Walter, care deși se bucură de aprecierea iubitorilor genului, nu a fost invitat la Festivalul de folk. Gărâna pare a fi de ani buni un festival cu circuit închis, astfel că, mentorul acestuia, Nicu Alifantis, a ținut să îi transmită lui Walter că fiecare festival își are publicul preferat cu artiștii preferați. Și totuși, maestre Alifantis, un festival, pentru a supraviețui, are nevoie să își păstreze fanii și chiar să crească numărul acestora. Postarea lui Alifantis arată nevoia acestuia de a-și consolida imaginea în fața unui nou interpret apreciat de iubitorii de folk, vorbind despre sine din postura unui titan, dar lasă să se strecoare expresii care să inducă frustrare destinatarului mesajului. Se teme că își va pierde poziția în fața celui care nu doar că interpretează și crează folk, ci se preocupă de generația tânără, pentru ca acest gen să nu se piardă. Postarea a generat polemici in rândul iubitorilor genului, care consideră că atitudinea lui Alifantis nu îi face cinste nici lui, nici mișcării folk ce este, prin definiție, una de păstrare și promovare a valorilor. În opinia comentatorilor postării, a fi artist mare sau mic este rezultatul ascultătorilor genului, care ar trebui să fie unul variat, nu în ligi diferite. “Noi vă iubim și vă respectăm cu adevărat (n.r. pe artiști în general), cu mult mai mult decât reușiți între voi! Sunteți atât de puțini și atât de frumoși, de ce aceste atacuri publice?” a comentat Fabiola Baragan din Iași.

Dacă în deschidere Alifantis vorbește despre Walter, numindu-l confrate, spre final ajunge să îl catalogheze ca jucător de liga C, fapt ce inevitabil îl coboară și pe Alifantis în aceiași ligă, fiindu-i confrate. Nu se știe în ce ligă este, dar abordând astfel un artist, Alifantis se coboară pe sine ca om, nu ca artist, în liga Z.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: