Connect with us

Opinie

Părintele Necula, precizări de ultim moment față de hotărârea de a se retrage din viața publică

Liliana Naclad

Publicat

la data de

Zilele trecute, vă informam că părintele profesor Constantin Necula a hotărât să se retragă din viața publică, în urma refendumului pentru familie. ”Am să tac din dorința de a-i lăsa pe ceilalți să vorbească. Acum e aceeași ură, aceeași dictatură a propriei opinii împotriva celorlalți” – și-a motivat gestul părintele, într-o emisiune de la Radio România Actualități. În articolul dedicat acestui subiect, opinam că: ”plecarea părintelui Necula din spațiul public va lăsa un gol greu de umplut într-un moment extrem de sensibil pentru societatea românească și mai ales pentru mărturisitorii spiritualității ortodoxe.”. Adus în atenția opiniei publice de Ordinea.Ro, subiectul a devenit viral. Mulți cititori i-au cerut părintelui Necula, așa cum am făcut-o și noi, să revină asupra hotărârii anunțate. Iată precizările transmise de părintele Necula (text integral, cu mențiunea că intertitlurile au fost inserate de redacție):

Părintele Necula: Nu credeam că sunt atât de important în misiunea Bisericii și nici acum nu cred.

”Am recitit, șoptit, textul lui Herman Hesse: „Dar, dragul meu rob al tristeții, chiar dacă această fugă e reală, chiar dacă nu lipsesc castelienii lași, fricoși, care se joacă cu formule pure, chiar dacă aceștia reprezintă la noi majoritatea- toate acestea nu știrbesc nimic din seninătatea adevărată, aceea a cerului și a spiritului, nimic din valoarea și strălucirea lor (…)…în opoziție cu aceia dintre noi care se mulțumesc cu o nimica toată și cu o falsă seninătate, există și alții, oameni și generații de oameni, a căror seninătate voioasă nu este o joacă și ceva superficial, ci, dimpotrivă, ceva serios și profund” (Jocul cu mărgele de sticlă, RAO, 2013, pp. 360-361). Am primit cu mare emoție mesajele, bune și miștocărești deopotrivă, ale celor care au citit știrea că am în gând o retragere din viața publică. Nu credeam că sunt atât de important în misiunea Bisericii și nici acum nu cred. Poate că doar lipsa altor glasuri îl face pe al meu mai de auzit. Nu. Nu am spus că mă retrag din slujirea Bisericii și din misiune, sau că evit să merg „in partibus infidelium..” (cum a spus Dl. Baconschi). Dar voi reduce răspunsul meu la evitarea frivolităților culturale și sociale la care m-am supus susținând oameni și proiecte prin care am sperat să cresc anduranța la social a Bisericii.

Mă retrag din locul căruia nu i-am aparținut niciodată

Cred că e vremea să ne adunăm, dacă se poate odihniți, pe reconstrucția unei pastorale destinse și a unei catehizări de conținut. Mă retrag din locul căruia nu i-am aparținut niciodată. Locul în care am încercat mereu să ofer chipul unui preot care crede în contemporani. Referendumul, nu ca rezultat ci ca atmosferă, mi-a dovedit că nu am înțeles nimic din gestionarea capitalului de imagine, așa cum cred unii că se trăiește din el. Am obligația, duhovnicească și morală, de a reveni între credincioșii Bisericii și între cei care au nevoie de ajutor, indiferent de confesionalitate ori religiozitate personală, fără a uita de obligația apologetică prin care am fost prezent în media. Împlinesc ceea ce îmi este dat spre împlinire dar voi evita, cât îmi va fi în putință, expunerea preoției la neloialitatea politicului ori la așezarea lângă vedetisme ieftine.

Voi fi oriunde va fi Binecuvântare și dragoste să fiu. Mereu făcând metanie celor care ascultă și vor să-și schimba viața.

Scriu rândurile acestea nu pentru cei cărora le-a luat 5 zile să audă ce am spus la un miez de noapte la Radio Actualități. De nu era reacția în presa scrisă nici nu cred că ar fi reținut cineva momentul. Ci pentru aceia cărora le-am promis că preoția nu e pe segmente. Viață publică pentru un preot mereu în slujire și misiune nu există. De aceea trebuie să-i rog pe comentatori să retragă orice gând de vedetism ori publicitate la adresa mea. Recunosc. Mă retrag de unde nu am fost niciodată. Din inimile celor care au batjocorit Biserica, jignind preoția, caricaturizând zâmbetul Patriarhului ori încrunteala lui. Mă retrag dinaintea miștocarilor de serviciu ai presei românești, din preocupările marilor analiști de presă care își hrănesc ura cu nodul în papură al muncii altora, din orizontul enervării unor oameni dedicați preocupărilor care cred ei că sunt unice, inalienabile. Din golful de superficialitate al celor care preferă manipularea oricărei lucidizări. Mă retrag din linia de căutare a celor care, cu ochii închiși, spun mereu că soarele nu mai răsare. Voi fi oriunde va fi Binecuvântare și dragoste să fiu. Mereu făcând metanie celor care ascultă și vor să-și schimba viața. Din dorința de a-mi păstra cuvintele pentru a dezlega de nedreptate vorbele îndreptate împotriva credinței, nădejdii și dragostei. Nu revin asupra hotărârii. Doar așez hotărârea personală în linia Bisericii din care fac parte.

Comments

comments

Opinie

„Coborâm la prima!”, un film al transfigurării, în context #Colectiv (cronică de film)

Liliana Naclad

Publicat

la data de

Scris de

Urcăm într-un metrou cu toate relele noastre, coborâm în disperarea izvorâtă din deriva călătoriei, ieșim din același metrou cu totul transfigurați

„Coborâm la prima!” – un film ce se dorește a fi de debut, însă fără doar și poate este un film de consacrare. Tedy Necula aduce înaintea privitorului un nou gen, numit de el – film inspirațional. Mărturisesc că termenul nu mi-a părut a fi chiar adecvat, decât în contextul anagramării cuvintelor inspirație și motivațional. Atunci da, „Coborâm la prima!” este un film inspirațional.

Inspiră pentru că e ca o gură de aer proaspăt trasă în piept și expiră în motivația de a fi, de a exista viu pentru cei din preajma noastră. Inspiră către o nouă atitudine, sau mai bine zis inspiră către revenirea la ceea ce am fost cândva – oameni vorbindu-ne, ascultând și privindu-ne în ochi. Iar motivația este Coborârea la prima stație care nu se știe când urmează –  fie pentru cel care ascultă, fie pentru cel ce este ascultat. Tabloul filmului și storytellingul său acoperă mare parte din sfera socială românească atât prin preocupări, cât și prin trăsături de caracter. Cele aproape 20 de personaje au ceva în comun: urcă, într-o aparentă banalitate cotidiană în metroul bucureștean în dimineața de după noaptea #Colectiv.

Toate poveștile neașteptate încep cu ceva obișnuit

Doar că la scurt timp metroul oprește între stații. Iar de aici filmul se derulează în timp real. Preț de peste o oră oamenii se descoperă rând pe rând. E ca o coborâre în adâncul ființei fiecăruia pentru ca spre final, sau la ieșirea din metrou să-și descopere chipul cel nou, ca într-o adevărată revelație a Învierii. Acțiunea are loc în context #Colectiv – el însuși un moment cu semnificații de descoperire a empatiei sociale. Personajele sunt: o pereche de părinți ce-și plâng pierderea fiului în incendiu, un cuplu de bătrâni, trei puști gălăgioși și puși pe șotii, o asistentă medicală și fiul ei – un copil cu note autiste, un samsar de mașini, o tânără artistă, un barman, un preot, un balerin/dansator gay, un pârnăiaș, o tânără însărcinată, trei studenți și două moldovence.

Suntem străini până când ceva ne aduce împreună!

De aici firul poveștii curge ca într-o cascada de plot twist menită să îți descopere petală cu petală un nufăr aflat în mocirla socială. Sunt personaje care se descoperă trăind o viață de minciună într-o căsătorie ce ia sfârșit odată cu finalul filmului. Adrian Păduraru este întruchiparea bărbatului mințit și dojenit de o soție lipsită de scrupule, dar care joacă foarte bine rolul de victimă – Teodora Mareș. Sunt tinerii – actori debutanți – ce anunță salvarea pentru un bătrân în agonie, în ciuda superficialității nepăsătoare din metrou. Fiecare își află răspuns la apăsătoarea întrebare „cine sunt eu?”. Iar răspunsul vine firesc la un semnal tras de preotul interpretat de Constantin Cotimanis ales ca personaj ce ne duce cu gândul la  Dostoievski. Este limpede că filmul reprezintă o apologie a neuronilor în oglindă, a căror importanță pentru psihologie și sociologie este tot mai des subliniată prin studiile abordate în ultimele decenii. Dialogurile filmului, suplețea clipelor petrecute în cabina unui metrou aflat în derivă, dezvoltă în fiecare dintre cei implicați, partea umană acoperită de tehnicizarea excesivă a zilelor noastre. Este o adevărată Înviere cu tot ce implică aceasta. O coborârea în iadul încărcat de agitația lumii, o stagnare într-un moment de purificare pentru ca mai apoi să poată fi reînviat Omul prin descoperirea sinelui. Urcăm într-un metrou cu toate relele noastre, coborâm în disperarea izvorâtă din deriva călătoriei, ieșim din același metrou cu totul transfigurați. Scena ludică de la finalul filmului în care copilul cu note autiste dă cheia vieții cotidiene a fiecărui personaj nu este nici ea lipsită de importanță. Acești copii văd ceea ce noi nu vedem și interacționează doar pe palier afectiv.

Vibe-ul tău contaminează vibe-ul celorlalți

“Coborâm la prima!” este un film care merită văzut, nu povestit, pentru că fiecare scenă, fiecare diriguire a dialogului are o vibrație specifică ce merită descoperită doar prin vizionare. Dincolo de acțiunea filmului pe care ar trebui să o descoperim fiecare în parte, Tedy aduce înaintea noastră modelul omului viu ce nu lasă tetrapareza diagnosticată la 12 ani să îi acopere calitățile. El reușește să dezvolte un om nou, într-o lume acoperită de minciună, iar cuvântul cheie este COMUNICAREA. Viața – o călătorie – urcăm și coborâm dintr-un metrou – doar că Tedy Necula a oprit între stații ca să arate că „a trăi” nu înseamnă să fii doar călător, ci si să te descoperi ca om aflat pe cale. Iar această descoperire o faci simplu, pe un singur drum – plecând de la tine către ceilalți. Iar după ce îți închei periplul, cobori la prima. După film mi-a spus că îi place vibe-ul meu și că ar mai fi stat să povestim. De fapt era vibe-ul lui – mi-l oferise în timpul cât a rulat filmul și, firesc, l-a primit înapoi așa cum îl va primi de la fiecare dintre cei ce vor vedea filmul său. Coborâm la prima este un film pentru viață, o peliculă cât toate viețile. Mulțumim Tedy și Alexa!

 Distribuție:

Teodora Mareș, Adrian Păduraru, Constantin Cotimanis, Tudorel Filimon, Emilian Oprea, Constantin Drăgănescu, Victoria Cociaș, Iulia Dumitru, Gavrilă Pătru, Ela Ionescu, Grumăzescu Cezar, Iulian Burciu, Dana Pârlogea, Dan Murzea, Iulia Alexandra Neacșu, Ada Dumitru,

Imagine Alexandru Timoșca, Scenariu Alexa Axinte

Regizor Tedy Necula

Comments

comments

Continuă să citești

Opinie

Părintele Necula se retrage din viața publică. ”Acum e aceeași ură, aceeași dictatură a propriei opinii împotriva celorlalți”

Liliana Naclad

Publicat

la data de

Scris de

La rubrica Paznicul Farului realizată de Alexandru Rusu la Radio România Actualități, părintele Constantin Necula a stârnit un val de emoții în rândul ascultătorilor prin anunțarea retragerii din viața publică. “Mă voi retrage din viața publică – e un gând care îmi trece foarte des prin minte.” Afirmația este făcută în contextul invalidării referendumului și pe fondul dorințelor altora de a vorbi pe seama Bisericii. “Am să mă retrag și am să tac, din dorința de a-i lăsa pe ceilalți să vorbească. Am remarcat că sunt foarte mulți dispuși să vorbească împotriva Bisericii, a societății creștine. Le doresc succes! E o tristețe care m-a cuprins, pe care nu o voi birui decât în Liturghie.”

Deși rubrica are doar câteva minute, expunerea privitoare la intenția sa de retragere este argumentată printr-o trecere în revistă a societății creștine și românești actuale în care se dorește amalgamarea valorilor până la anularea lor.

“E prima dată când am înțeles de ce Mântuitorul nu a răspuns la toate întrebările, ci doar la cele ale oamenilor care vor cu adevărat să se îndrepte. Acum e aceeași ură, aceeași aroganță socială, aceeași dictatură a propriei opinii împotriva celorlalți și, în acest marasm, aceeași Biserică răstignită a nu știu câta oară de oameni care cred cu adevărat că Biserica ar trebui să le negocieze păcatele. Regret! Evanghelia nu e negociabilă.(…) Sper din toată inima să avem tăria să putem să ne revenim –  nu cu picioarele pe pământ, ci cu mintea în cer, acolo unde ne e locul. (…) Deja am constatat că, în ciuda faptului că familia bărbat – femeie nu e o prioritate, cealaltă familie dintr-o dată a avut trei proiecte băgate la sertar. Așa am constatat că suntem căzuți între politici și (…) – cred că e obligatoriu ca paznicul Farului să se retragă în Far. (…)

Mai avem 50 de zile până să ne prăznuim Centenarul. Ne-am bătut joc de 99 de ani și 315 zile din Centenarul nostru”.

Mesajele nu au întârziat să apară, atât din diaspora, care vede în părintele Constantin Necula un ambasador al creștinismului românesc, cât și în rândul creștinilor din țară.

Cristina Liberis a avut o reacție sinceră: “Dacă se va întâmpla acest lucru, va fi o imensă pierdere pentru toată lumea. Decizia părintelui profesor Constantin Necula de retragere din spatiul public aduce cu ea atata tristete si realism, incat ma doare fizic. Într-o societate care si-a pierdut reperele, parintele Necula este intr-adevar paznicul farului. (…) Nu avem nevoie de trecut, iar prezentul e doar o forma a viitorului pe care l-am sabotat. Sau boicotat. Nu am înteles nimic din sacrificiul unor generatii. Nu am inteles că fără trecut nu putem avea viitor.
Este o lupta cu morile de vant, dar daca pe rand renuntam toti, va fi dezastru.”.

Nicoleta Stefania Ciubotaru: Nuuuuu, nu ne lasati…..nu ne luati din hrana de pe drum. Stiu ca mai exista hrana de la Sf. Potir, da, o primim de cate ori ingaduie Bunutul. Insa pt noi, mai ales in perioada tulbure care va fi si in continuare, conteaza sa ne agatam de orice ne hraneste si ne mangaie.

Maria Butum: Parinte va rugam din suflet nu ne abandonati imi cer iertare dar acum avem nevoie cel mai mult de D-stra, tinerii au nevoie de D-stra, au nevoie de indemnurile de al cauta pe Dumnezeu.Va rog sa ma iertati dar eu refuz sa cred ca va veti indura renuntati la lupta acum cand avem nevoie de indemnurile si de cuvintele de invatatura. Va iubim si avem mare nevoie de D-stra.

Odată cu publicare pe fecebook a rubricii Paznicul Farului, mesajele au început  să curgă, toate cerând insistent revenirea asupra deciziei. Fără doar și poate, la acest moment părintele Constantin Necula este un paznic al Farului Hristos. El este perceput ca find vocea Bisericii și a creștinului deopotrivă. Prin întreaga sa activitate a dovedit că a înțeles că preotul/clericul este multiplicatorul imaginii lui Hristos, de aici și nevoia maselor de a avea un reper. Datorită viziunii sale deschise și de dialog față de celelalte culte, cei care își pierd echilibrul, împiedicându-se în scame, emit în spațiul virtual păreri neavizate despre ecumenicitatea sa, apropierea limitându-se doar la a întinde o mână și a purta un dialog. Însă o analiză atentă a discursului său vădește o puternică ancorare în creștinismul ortodox și românesc. Dovadă în acest sens sunt și refuzurile repetate de a renunța la învățământul românesc în favoarea instituțiilor de profil din Geneva ori Strsbourg sau cele din Italia. A preferat să studieze periodic și să se întoarcă îmbogățit în viziuni, fapt relevat în discursul său.

Părintele profesor Constantin Necula este una din vocile cele mai pregnante ale ortodoxiei. Este, totodată, un înnoitor al discursului creștin, unul care se deschide către societate și către problemele tinerelor generații. Înzestrat cu o putere ieșită din comun de electrizare a ascultătorilor, părintele a reușit să umple săli până la refuz și, totodată, să treacă sticla, cum se spune despre cei care, invitați în emisiuni de televiziune, reușesc să capteze atenția încă de la primele cuvinte rostite. Fascinată de naturalețea sa, de răspunsurile de o simplitate care se obține, vorba lui Constantin Noica, doar după ce ai uitat tot ce ai citit, presa națională a denumit discursul său drept un gen de stand-up spiritual. Plecarea părintelui Necula din spațiul public va lăsa un gol greu de umplut într-un moment extrem de sensibil pentru societatea românească și mai ales pentru mărturisitorii spiritualității ortodoxe. Or, din acest punct de vedere, îl rog să reflecteze dacă nu cumva retragerea în Liturghie și tăcerea pe care o anunță nu reprezintă tot o formă de boicot. Înțeleg amărăciunea pe care o resimte alături de toate conștiințele creștine în fața acestui asalt fără precedent. Același sentiment mă încearcă și pe mine. Și tocmai de aceea îl rog să răspundă public: ce să facem, să ne retragem cu toții în Liturghie, să tăcem cu toții, să-i lăsăm pe cei care dau acest asalt împotriva Bisericii, a Familiei și chiar a biologiei să ocupe nestingheriți întreaga scenă publică?

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: