Connect with us

Opinie

Libertate și responsabilitate într-o lume virtuală dominată de post-adevăr

Liliana Naclad

Publicat

la

„Folosiți-vă de tehnică, nu vă lăsați folosiți de ea!”

În primul rând trebuie înțeles de ce conceputul post-truth (post-adevăr) este atât de des întâlnit în mediile de analiză a comunicării politice și filosofice actuale din toate sferele sociale. Declarat de Oxford Dictionaries cuvântul anului 2016, adjectivul desemnează o însușire a faptelor, discursurilor, subiectelor publice/politice ce nu au legătură cu fapte reale, ci mai degrabă cu ceea ce se crede despre respectivele fapte, credința fiind diferită clar de cunoaștere. A crede ceva despre un anumit fapt, nu înseamnă cunoașterea faptului în sine. Spre exemplu: despre necesitatea sau nu a vaccinurilor. Unii cred că sunt necesare, alții nu. Chiar și specialiștii au păreri diferite.

                       Astfel post-truth nu este un echivalent nici al adevărului, nici al minciunii, ci mai degrabă, devine esențială percepția față de fapta reală sau falsă. Se naște,  astfel, dilema dacă adevărul și mincina mai pot fi delimitate. Din perspectivă morală adevărul poate fi delimitat de minciună numai raporându-ne unui set de legi (religiose/laice). Însă secularizarea tot mai accentuată a ultimului deceniu, precum și pierderea încrederii în obiectivitatea justiției, nu numai la nivel național, ci și global, fac să primeze aspectul abordat de Timothy Williamson, profesor de filosofie la Universitatea din Oxford, în Tetralogul său “I am right, you’re wrong!” (Eu am dreptate, tu greșești!). Printr-o înșiruire de dialoguri purtate între patru pasageri ai unui tren, filosoful demonstrează că punctul de vedere nu este tot una cu adevărul care devine punctul de vedere al fiecăruia susținut, sau nu, prin adeziunea celorlalți. Desigur, viteza actuală de propagare a mesajului face ca percepția față de adevăr să nu fie neapărat una în cunoștință de cauză, ea devine, de cele mai dese ori cu valoare de adevăr în funcție de emițătorul/avatarul virtual.

                       Pornind de aici, punctul de vedere religios nu converge, desigur, cu ideea de post-truth. „Adevărul este unul singur!”, sau „Adevărul vă va face liberi!” țin de o înțelegere și acceptare a legii morale la care omul se raportează permanent.  „Histos e Calea Adevărul și Viața”, iar asta, pentru creștini, ar fi suficient. Istoria, însă, a dovedit că post-truth este un element folosit de milenii în mișcările maselor în războaie, în direcții/doctrine politice, sociale, religioase sau în curente culturale. Abordat prin prisma teologiei creștine, termenul nu poate fi supus propriei sau anumitor dileme. Adevărul este Unul – El este însuși Hristos, cel consubstanțial cu Dumnezeul Treimic, fiind rostit și însușit prin credință. Desigur, este un punct de vedere neîmpărtășit de curentele filosofice actuale, dar care, desigur, mergând pe linia “punctului fiecăruia de vedere”, cel puțin, la nivel teoretic, nu naște dispute.

                       Realitatea este însă alta, iar spațiul virtual devine de nedespărțit de era post-truth, pentru că e o lume în care interacțiunea socială, fie doar la nivel virtual, face ca cel ce apelează la emoțiile personale sau sociale să nască interacțiuni și de aici adeziuni și adepți. Cu cât mai multe, cu atât mai mare propagarea unui mesaj mai mult sau mai puțin adevărat. Criteriul de departajare nu mai este adevărul demonstrabil, ci interacțiunea interpretativă.  Cu cât mai multe interacțiuni, cu atât mai rapidă acțiunea în plan real. Nu dezvolt aici, însă nu demult cazul fetiței adoptate de familia de români din SUA a născut controverse, fiecare susținându-și „adevărul” pe pagina de socializare. De asemenea, campaniile politice nasc aceleași dezbateri care au ca esență “un alt punct de vedere” însușit de prietenii virtuali, iar la scară mai mare, de către votanții și susținătorii unui anumit partid/doctrină/curent.

                       Mediul virtual este, pe cât de atractiv, pe atât de adictiv

Cu toate astea mediul virtual este indispensabil vieții, dar, abordat responsabil, atât de către creatorii și susținătorii lui, cât și de către utilizatori, devine un instrument de care omul se poate folosi în concordanță cu valorile morale. Însă, dacă vedem contextele prin lentila post-truth este destul de dificil să mai poți opri multitudinea de opinii și direcții, sau să mai vorbim de o raportare la legi morale. Fiecare este liber să propage orice mesaj pe care îl consideră adevărat. De aici, deținătorii rețelelor sociale devin un soi de dumnezei ai spațiului virtual, prin aceea că multiplicarea ideilor/ comportamentelor/ atitudinilor este dictată de algoritmul de propagare la rândul său abordat prin propriile lor viziuni care, de cele mai dese ori, nu au nimic de-a face cu modelarea morală a lumii în ansamblul ei. Am abordat și responsabilitatea deținătorilor și creatorilor de gadgeturi/ programe, care nu vorbesc despre efectele negative ale acestora, scopul lor fiind creșterea vânzărilor, fără să se  țină cont de faptul că, prin lege, accesul la aceste gadget-uri și programe ar trebui interzis copiilor până la 7 ani. După această vârstă, accesul ar trebui limitat la 20 min pe zi pe filmulețe educative prezentate în reprize de câte 5 minute maxim. Desigur, în virtutea direcției generale din era post-truth deținătorii marilor branduri de gadget-uri vor găsi argumente, unele susținute științific, că este un adevărat stimulator pentru copii, însă o analiză mai atentă rezultată și prin cercetare va dovedi contrariul. Deși în mediul virtual poți găsi analize care să ducă la diminuarea numărului de utilizatori ele nu vor fi promovate ca mesaje de interes public, pentru că nu este niciun interes în acest sens. Cu atât mai mult cu cât pericolul crescut al seducției pe care o exercită comunicarea (Sandu Frunză 2014), în special cea virtuală, nu scutește pe nimeni de utilizarea fără rațiune a acestora.

Mediul virtual este, pe cât de atractiv, pe atât de adictiv.  Prin urmare nimeni nu este scutit de capcana societății narcisice dospită la umbra rețelelor virtuale. Comunicatorii religioși  devin astfel parte a sistemului, însă fără o rețetă de gestionare a informațiilor propagate virtual ei devin responsabili pentru accelerarea secularizării, asemeni celor care au conlucrat cu sfera politică fapte ce duc la distanțarea tot mai acută de autenticitate. Dintre ei se nasc și modele, formatori și influenceri, de care este nevoie, însă, atunci când în viața reală nu se păstrează trăsăturile create virtual, există riscul prăbușirii unui sistem de valori create artificial, bazat pe perceție, nu pe realitate. Ei ar trebui să fie conștienți de faptul că sunt multiplicatori de imagine ai lui Hristos, nu slujitori ai cyberspațiului. Astfel că orice abatere de la folosirea rațională a tehnicii prin expunerea exagerată în mediul virtual duce la o anulare a rolului lor de formator religios și chiar la o denigrare a întregului mediu de proveniență. Ei rămân vânători de click-uri/like-uri și nu pescari de suflete. Desigur, mrejele pot fi aruncate în mediul virtual, însă captura necesită atenția practică și directă cu Biserica, nemediată tehnic. Aceleași mecanisme funcționează în toate sferele publice care aduc atingere principiilor pe care le generează. Un sfat al unui judecător, sau comentarea unui proces verbal sunt nule, dacă nu se materializă în acțiuni reale.

Concluzia studiului ce urmează a fi publicat în întregime într-o revistă de specialitate a fost că, în fiecare instituție de educație, precum și în cele religioase, este necesar mai mult ca oricând să se includă programe de formare/ informare care să învețe utilizatorii mediului virtual să se folosească de acesta, nu să se lase folosiți –  nici în a deveni cumpărători iraționali, sau utilizatori dependenții, dar nici să nu se lase păcăliți în ce privește modelarea propriilor opinii după idei înșiruite pe rețelele sociale, mai cu seamă că era post-truth nu are repere. Tot ce contează este crearea unui sistem iluzoriu de valori, bazat pe principiul că cele mai multe click-uri reprezintă valoarea. Desigur, în studiu am vorbit pe larg despre ceea ce reprezintă clickbait – urile, artefactele tehnice, artificial-intelligence. Recomandat pentru parcurs, în acest sens este Jean Claude Larchet, Captivi în internet, care abordează, în termini accesibili, spațiul virtual, dar și Max Tegmark – Viața 3.0 – omul în epoca inteligenței artificiale, o părere ceva mai fantastică, însă foarte posibil cu valoare vizionară.

Notă explicativă pentru titlu: Un studiu in extenso a fost prezentat și va fi publicat în toamna acestui an în revista aferentă lucrărilor celei de-a V-a ediții a Conferinței internaționale Religion, Knowledge, Society organizată de diac. lect. Dr. Ioan Dura la Universitatea “Ovidius” din Constanța în perioada 1-3 iunie 2019. Tema ediției a fost Post-Truth World: Religious and Philosophical Perspectives.

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Opinie

Românii, între demistificare politică și misticismul Cuvioasei Paraschiva

Liliana Naclad

Publicat

la data de

Scris de

Din nou toamnă – parcă ieri eram în frământata luptă a afirmării laturii conservatoare a românilor prin votul pentru familia creștină. A trecut un an, dar suntem în același punct sau poate cu o scară mai jos în definirea identității. Vă veți întreba ce identitate, când ea de decenii sau poate secole pare a nu se mai regăsi în conștiința românilor. Iorga spunea că ne-am născut creștini și români deodată, iar dacă e să facem un studiu imagologic multe dintre atributele neamului par a pieri: harnici, ospitalieri, dârzi, iubitori de neam și țară. În locul lor apar cu totul alte caracteristici: hoți, proxeneți, prostituate. În ultimi ani sportivii noștri ne mai ridică din vălul umilinței cu care am fost acoperiți. Aceeași umilință cu care se merge în Parlamentul European cu temele făcute în ce privește educația de gen, în ciuda faptului că ni se calcă în picioare demnitatea prin însuși elementul esențial al unui neam – familia, care iată, la un an de când a fost adusă în discuție, nu a fost definită bio-social, iar românii au fost dezinformați sau informați parțial în privința riscului alinieriilor sau mai bine zis alienărilor noastre la standarde. Nu spun standarde europene, pentru că eu încă sper ca Europa să își modereze și moduleze progresul încadrat în criterii, poftim, nu creștine, dar măcar kantiene în sensul legii morale.

E toamnă și România este din nou în febra unei aparente implicări sociale, așa cum părea a fi și la Referendumul pentru familie. Am urmărit ca un meci moțiunea de cenzură – Guvernul a picat, iar acum ne aflăm în plină criză politică. Discursurile premergătoare votului pot face lesne obiectul unui rezumat al istoriei postdecembriste. Acuzele reciproce de furt, de incapacitate de reconstrucție, de corupție, de supunere a Justiției au dovedit că trăim într-o țară condusă de oameni pe care doar culoarea politică îi diferențiază, nimic altceva, fiind incapabili să devină verticali și să își afirme în fața Europei, prin poziția privilegiată, identitatea neamului. În fiecare an se pierde în neant parte din demnitatea aflată la temelia noastră și, odată ce temelia e distrusă, întreg edificiul se va prăbuși.

Ne-a rămas spiritualitatea și din ea se poate reconstrui tot ce am pierdut. În toate comunitățile românești din jurul bisericilor diasporei am avut sentimentul că mă aflu între semințele ce vor rodi înmiit, chiar dacă au căzut între spinii străinătății. Cu atât mai mult, iată, zilele acestea suntem martorii unei Românii ai căror locuitori au intrat din nou sub cupola protectoare a Cuvioasei Paraschiva, în ciuda ultimilor ani în care am fost blamați că trăim ca în Evul Mediu. Ok, retrograzi, retrograzi, dar, de la an la an, numărul pelerinilor crește, în ciuda deselor bășcălii mass-media la care e supus pelerinul și Biserica. Oare de ce în loc să se destabilizeze, cultul ei crește? Cuvioasa Paraschiva dă o altă perspectivă, una de care politicul nu este conștient și care scapă din vedere multora. Este perspectiva identității în veșnicie, pe când politicul ne arată ceea ce am văzut în parlament – o clasă politică incapabilă de principii identitare, indiferent de apartenență, fapt ce o face vremelnică și incapabilă de relevanță istorică. O vrajbă ce dispare acolo, în preajma Cuvioasei unde sunt și PSD-iști și liberali și PMP-iști sau USR-iști. Bine ar fi să plece de acolo cu o hartă mentală nouă. Să poată afirma cu tărie în fața oficalilor UE că România s-a născut creștină și să apere ce are în structura sa intimă. Biserica e ultimul bastion care, odată prăbușit se va prăbuși toată construcția bunilor și străbunilor noștri.

Cuvioasa Paraschiva nu promite nimic, nu își face campanie și nici nu oferă mici și bere. Stă tăcută, într-o neclintită așezare în raclă. Ce face totuși ea de adună sute de mii de români la un loc? În nemișcarea ei, mișcă suflete – în răceala ei, încălzește inimi – în tăcerea ei vorbește fiecăruia pe limba lui. Fără facebook și rețele sociale are sute de milioane de următori, nu urmăritori care să o pândească, ci următori în a privi în aceeași direcție – Cerul. Cei de acolo, de lângă raclă, cei de departe, care sunt cu sufletul la Iași, sunt românii care au în ADN-ul lor creștinismul ca izvor de înviere după fiecare etapă în care neamul i-a fost răstignit de proprii fii servitori ai altor neamuri turci, austro-ungari, bulgari, ruși și iată, mai nou de fiii fără identitate ai Noii Lumi. Un neam aflat acum pe drumul Golgotei, în care Statul nu mai are nicio credibilitate, Justiția este instituție de revanșă politică, Armata exista doar scriptic, iar Biserica, în ciuda denigrării constante, pare a fi ultimul bastion românesc.

Ce ne rămâne? Nădejdea Învierii izvorâtă din creștinimul aflat structural în conștiința românească.

Comments

comments

Continuă să citești

Opinie

Cum a fentat Făgădău proiectul ”Parcarea”

George Niculescu

Publicat

la data de

Scris de

Să vă aduc aminte. Acum aproape un an  insistam asupra reducerii amenzilor pentru parcări, precum și asupra schimbării orelor de tarifare. Ca să fie demersul complet, am realizat și un proiect de hotărâre pe care colegii mei l-au depus la Primăria Constanța. De atunci și până acum, acel proiect a stat uitat prin sertarele primăriei, lucru care s-a întâmplat în mod regulat în mandatul lui Decebal Făgădău, multe proiecte depuse de consilierii #PNL fiind uitate prin sertare.

Proiectul prezentat de mine în cadrul unei conferințe de presă și “uitat” de dl. primar,  dacă ar fi fost pus în practica de anul trecut, de cand eu l-am supus atenției publice, ar fi rezolvat problema lipsei unei alternative la plata prin sms a tarifului de parcare, iar locuitorii din zonele afectate de noul regulament ar fi putut sa își parcheze mașinile fără să fi fost nevoiți să plătească parcarea după ora 18:00.

Citiți și:

Un consilier județean PNL face ordine în regulamentul parcărilor prin SMS din municipiul Constanța

Însă, asemenea pompierului piroman, dl. primar nu a pus pe ordinea de zi proiectul de hotarare propus de mine, numai pentru a veni ziua în care să se laude că EL a micșorat orarul de tarifare al parcărilor, în favoarea constănțenilor.

Vedeți dumneavoastră, eu am plătit parcarea, un an de zile și după ora 17:00. La fel ați făcut și dumneavoastră, alimentând astfel bugetul orașului nostru. Sunt tare curios, care sunt sumele de bani colectate la buget și ce s-a făcut cu acești bani.

În proiectul pe care l-am depus, sugeram și plata alternativă a parcării, nu doar prin sms, ci și prin instalarea de parcometre. Tot o modalitate de bun simț și de a înlesni plata celor care utilizează parcările administrate de către primăria Constanța. Inițial, răspunsul primarului a fost: “cine nu are mobil, să parcheze în alta parte”.

În concluzie, anul viitor vor fi alegeri, așa că nu ar fi exclus să vedem cum se taie o panglică la inaugurarea parcometrelor în oraș.

Citiți și:

Liberalul Niculescu, lecție de administrație pentru Făgădău: “Rotunjește bugetul prin amendarea excesivă a constănțenilor”

 

Comments

comments

Continuă să citești

Opinie

Ce rămâne în urma lui Anton Anton la Ministerul Energiei

George Niculescu

Publicat

la data de

Scris de

La Ministerul Energiei s-a stins lumina în urma ministrului Anton Anton. La figurat. La propriu lumina încă nu s-a stins, dar la prețurile la care se tranzacționează energia electrică pe piața PZU, nu știu cine își mai permite să țină lumina aprinsă.

În urma dlui Anton rămâne o nouă strategie energetică, un document care nu are nici măcar tangențial vreo legătură cu trendul dezvoltării sustenabile a sectorului energetic din țările occidentale, acest document propunând în mare parte doar soluții depășite din toate punctele de vedere.

Mai rămânem cu o OUG 114 mega controversată, OUG la care ministrul Anton nu a avut nicio reacție cu toate că sectorul energetic a fost puternic afectat și companii din subordinea M.E. au înregistrat deprecieri considerabile pe piețele de capital din cauza prevederilor acestui OUG.

În urma strategiei aplicate și a viziunii dlui ministru, la plecarea domniei sale din minister prețul energiei electrice trece de 600 de lei per MWh în vârf, importurile sunt de peste 1200 de MW pe unele intervale orare, iar importurile de gaze naturale au crescut cu aproximativ 70%. Putem să ne luăm adio de la mitul securității energetice a țării noastre, in aceste condiții.

În ceea ce privește viziunea dlui Anton referitor la gazele din Marea Neagră, acesta nici măcar nu a tresărit atunci când modificările legii off shore făcute în comisia dlui Iulian Iancu au îndepărtat principalii investitori, punând în pericol exploatarea zăcămintelor de gaz natural.

Mă întreb dacă la plecarea din minister s-a întâlnit cu investitorii chinezi interesați de construirea reactoarelor 3-4 de la centrala nucleară de la Cernavodă, așa cum declara nonșalant la preluarea mandatului. Sau poate a coborât pe scări dl. ministru și astfel a evitat întâlnirea cu aceștia.

În concluzie, un mandat slab și o strategie care ne-a arătat lipsa de viziune a dlui ministru Anton Anton.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: