Europa a ieșit din criza financiară și monetară, ce a avut loc în urmă cu 10 ani, cu o monedă mai puternică, dar divizată din punct de vedere politic.
Mișcările populiste, unele dintre ele deja aflate la putere, au scurtcircuitat legăturile ce unesc cele 28 de națiuni ale Uniunii Europene. Una dintre aceste națiuni, Marea Britanie, urmează să părăsească la o dată nedeterminată, Uniunea. O criză bancară în Italia sau într-o altă țară ar putea pune serios la încercare sistemul financiar al Europei.
Provocările geopolitice cu care se confruntă Europa în acest an ridică probleme în legătură cu voința politică și capacitatea de a reacționa rapid la șocuri economice.
În primul rând, există temeri față de viitoarea direcție a Băncii Centrale Europene. Politica monetară a fost liantul care a păstrat zona euro împreună, după ce președintele BCE, Mario Draghi, a promis în 2012 să facă “tot ce este necesar” pentru salvarea monedei euro. Italianul se retrage de la conducerea BCE la sfârșitul lunii octombrie 2019, iar la momentul actual succesorul său nu este încă desemnat.
Însă indiferent cine va conduce în continuare BCE, majoritatea economiștilor și oficialilor europeni afirmă că țările din zona euro se află pe o bază mai solidă astăzi decât în 2009, la momentul producerii crizei economice. Instrumentele și instituțiile create ca urmare a ultimei crize ar putea ajuta la atenuarea șocurilor unei viitoare crize.
A fost constituit astfel un fond de salvare de urgență de 400 miliarde de euro, precum și Mecanismul European de Stabilitate, astfel existând posibilitatea de a se interveni pentru a salva țările aflate în dificultate. O singură instituție supraveghează acum cele mai mari bănci din regiune pentru a se asigura că au suficiente rezerve de capital pentru a rezista șocurilor majore.
Cu toate acestea, peisajul politic care a făcut posibile aceste inițiative se schimbă.
În Germania, cancelarul Angela Merkel a renunțat la funcția de șef al partidului de guvernământ conservator (CDU). Ea va rămâne în funcția de cancelar până la sfârșitul mandatului ce expiră în 2021. Merkel a devenit lider de facto al Uniunii Europene, în urma crizei din 2009, iar Germania a înregistrat performanțe economice de excepție sub comanda sa.
Germania a încheiat anul 2018 cu cel mai mare excedent bugetar înregistrat de la reunificarea ţării, în 1990, mulțumită unui şomaj care a atins un minim istoric şi a dobânzilor reduse. Anul trecut, guvernul german, cele 16 landuri, precum şi bugetul asigurărilor sociale, au înregistrat un surplus de 58 miliarde de euro (65,8 miliarde de dolari), o sumă echivalentă cu 1,7% din Produsul Intern Brut.
În Franța, președintele Emmanuel Macron, ales în 2017, pe o platformă pentru schimbare (En Marche), se străduiește să convingă în continuare alegătorii că reformele sale de consolidare a Uniunii Europene vor da roade. În urma alegerilor pentru parlamentul European, desfășurate în luna mai 2019, partidul populist al lui Marine Le Pen (Rassemblement National – Adunarea Națională) a obținut 24% din sufragii câștigând scrutinul. Partidul lui Macron a înregistrat astfel o usturătoare înfrângere, clasându-se pe locul al doilea, cu un scor de doar 22%.
În Italia, vicepremierul de extremă dreapta, Matteo Salvini (Partidul Lega Nord), și-a construit în mod diferit drumul către putere prin denunțarea “dictatelor” de la Bruxelles. O altă figură controversată a politicii italiene este Luigi di Maio, lider al M5S (Movimento 5 Stelle). Acesta nu a absolvit nicio formă de studii superioare, desi a urmat cursurile Universității din Napoli, Federico II, inițial Facultatea de Inginerie, apoi Dreptul.
Di Maio nu a absolvit niciuna dintre aceste specializări. Înainte de a intra în politică, Di Maio a activat ca jurnalist, webmaster și ospătar.
Nu e de mirare că investitorii sunt îngrijorați în legătură cu capacitatea acestor lideri de a ajunge la compromisuri în caz de criză.
Pentru anul în curs creșterea economică a Uniunii Europene a fost revizuită în scădere, dar pentru anul 2020 analiștii prognozează că aceasta va fi mai ridicată comparativ cu 2019.
Comisia Europeană estimează o creștere de 1,6% pentru 2020 față de 1,3% în acest an. Prognoza Fondului Monetar Internațional este de 1,6% pentru acest an și de 1,7% în 2020.
Potențialele pericole ce pot afecta creșterea economică din Uniunea Europeană sunt reprezentate de tarifele impuse de administrația Trump pentru mărfurile provenite din UE și de un BREXIT produs fără acord, care să aducă economia europeană aproape de o recesiune. Economiștii consideră că un BREXIT haotic ar putea diminua cu 0,5 până la 0,7 puncte procentuale PIB-ul UE.
O scădere în Europa, a doua piață comercială din lume, ar avea consecințe grave asupra economiei mondiale. Iar dacă încetinirea se transformă într-o recesiune, întrebarea pentru Europa este dacă se va declanșa un lanț de evenimente care ar putea duce la o altă criză în zona în euro.
Acest lucru se poate întâmpla prin declanșarea unei crize bancare majore. Zona euro a trebuit să acorde Spaniei un împrumut de 100 de miliarde de euro în 2012 pentru a ajuta băncile aflate în dificultate. Grecia a scăpat la mustață de intrarea în incapacitate de plată, prin intervenția decisivă a Uniunii Europene. Astăzi, principala preocupare este Italia, unde băncile nu și-au “curățat” bilanțurile, în totalitate, de activele toxice.
Unele guverne din Europa, în principal cel al Franței, spun că a venit momentul să mergem mai departe pentru consolidarea zonei euro. Astfel, idei precum un buget comun al zonei euro sau o asigurare paneuropeană a depozitelor au fost lansate. Dar eforturile lor vin în coliziune cu reticența țărilor îngrijorate de “împărțirea riscurilor” (mutualization of risks).
Dar din cauza diviziunilor din cadrul UE, utilizarea celor două instrumente tradiționale de politică economică – fiscală și monetară – ar putea fi mai complicată în următoarea criză.
În domeniul fiscal, deficitul bugetar agregat al zonei euro se ridică la doar 1% din PIB-ul regiunii, mult sub pragul de 3% stabilit de tratatele UE. Ar exista loc pentru stimulente fiscale, costurile unor eventuale intervenții fiind reduse, din moment ce rata medie de împrumut pe 10 ani se situează în jurul valorii de 1,2%.
Dar acțiunea concertată este o provocare. Țările cu datorii și deficite ridicate – Italia, Portugalia, Franța și Spania sau Grecia – nu pot cheltui mult mai mult. În Germania, Olanda, Finlanda și Austria, guvernele ar putea cheltui mai mult, dar nu vor să facă acest lucru. Cei care doresc stimuli fiscali nu pot. Și cei care pot, nu vor.
În ceea ce privește partea monetară, programul de cumpărare a obligațiunilor, implementat de către BCE, cunoscut sub numele de relaxare cantitativă, s-a oprit în decembrie 2018. Banca centrală continuă să reinvestească veniturile din obligațiuni atunci când ajung la scadență, menținând bilanțul la o valoare de 2,5 trilioane de euro.
Recent consiliul de conducere al BCE, temându-se de evoluțiile actuale, a decis luna trecută să păstreze ratele dobanzilor negative mult mai mult decat era planificat inițial. Băncile din zona euro vor beneficia, de asemenea, de împrumuturi la costuri reduse până în 2021.
Christian Odendahl, economist în cadrul Centrului pentru Reforma Europeană din Berlin, spune că deoarece instrumentele, atât cele fiscale, cât și monetare, utilizate în prezent sunt limitate, este timpul să găsim altele noi. Având în vedere riscurile, adaugă el, Europa ar trebui să lupte împotriva posibilei recesiuni “devreme și agresiv”, dacă nu dorește să sufere pagube politice.
Dar acțiunea timpurie nu este în tradiția UE. Capacitatea de a fi agresiv va depinde de modalitatea prin care UE va reuși să depășească neînțelegerile dintre statele membre.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta
