Grupul de Inițiativă al Producătorilor Agricoli din Dobrogea i-au trimis premierului Ludovic Orban o scrisoare deschisă prin intermediul căreia îi cer să declare județele Constanța și...
Primăria Constanța scoate postul de secretar general, ocupat până în prezent de Antonela Fulvia Dinescu, care a fost trimisă în judecată alături de primarul Decebal Făgădău...
Sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 19.00, Teatrul de Stat Constanța prezintă un spectacol a cărui premieră a deschis stagiunea trecută: „Memoria apei” de Shelagh Stephenson,...
RAJA S.A. Constanța va executa miercuri – 28 octombrie 2020, lucrări de extindere a rețelei de apă potabilă în zona Summerland Mamaia. Pentru realizarea acestei intervenții...
La Stația de tratare și pompare Palas Constanța s-a efectuat realimentarea cu energie electrică a stației pe o altă linie de înaltă tensiune. Imediat echipele de...
În cursul zilei de azi, Dobrogea a fost sub cod portocaliu de vremea rea, iar în județul Constanța a plouat foarte tare. Au fost numeroase localități...
Primăria Municipiului Constanța reamintește cetățenilor că se pot depune documentele necesare acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței în sezonul rece noiembrie 2020 – martie 2021, în funcție...
Estimarea evoluției valorilor termice și a precipitațiilor în intervalul 26 octombrie – 8 noiembrie este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie...
În urmă cu scurt timp, satul Palazu Mic, din comuna Mihail Kogălniceanu, județul Constanța a fost acoperit de un strat consistent de grindină. Viitura a afectat...
RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile din noaptea de miercuri – 28 octombrie 2020, ora 22.00, până joi – 29 octombrie 2020, ora 13.00, pentru...
Poliția de Frontieră Română folosește sistemul RPAS (Remotely Piloted Aircraft System), un sistem de pilotare de la distanță a aparatelor de zbor de mici dimensiuni, pentru...
Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, a aprobat retragerea acreditărilor celor două școli doctorale ale Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București: Drept, respectiv Ordine...
Stația de tratare și pompare Palas din municipiul Constanța a înregistrat astăzi, 26 octombrie 2020, în jurul orei 11,00, după mai multe fluctuații de tensiune, o...
O ploaie cu gheață, care a durat câteva minute, a făcut ravagii în orașul Năvodari. Potrivit Primăriei Năvodari, din cauza vântului puternic au căzut crengi și...