După referendumul pe familia tradițională, pe care declarativ l-au susținut deopotrivă, PSD și PNL se află în fața unei noi tradiții. Primii au readoptat-o deja la...
Primăria Municipiului Constanța anunță că, de astăzi, traficul rutier în zona Piața Griviței a fost resistematizat, iar regulile de circulație au fost schimbate. Astfel, strada Ștefan...
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a afirmat marţi la postul public de televiziune că este “obligatoriu şi de bun simţ” o reformă a aparatului bugetar în...
Celebra trupă irlandeză U2 foloseşte în concertele din cadrul etapei europene a turneului său internaţional un montaj de imagini de la diferite proteste, printre care şi...
Guvernul se întruneste în sedinţă, miercuri, de la ora 15.00, iar pe ordinea de zi va figura si proiectul legii pensiilor, potrivit ministrului Finantelor, Eugen Teodorovici....
Ministerul Educației și Cercetării a atribuit, recent, contractul privind lucrările de construcție pentru o grădiniță din satul Făurei, comuna Băneasa, județul Constanța către o firmă din...
Primăria Constanța, prin S.C. Confort Urban, a început montarea stâlpișorilor pe trotuarele proaspăt asfaltate de pe bulevardul Tomis, tronsonul cuprins între străzile Poporului și Farului. Reabilitarea...
USR ar fi folosit 40 de milioane de euro (banii cheltuiți de statul român pentru organizarea referendumului privind modificarea Constituției n.r.) pentru problemele reale de care...
Primăria comunei Tuzla implementează proiecte ACTIVE “CREȘTEREA COMPETITIVITĂȚII PRIN PERFECȚIONARE, VIZIUNE ȘI EDUCAȚIE” Primăria comunei Tuzla, în parteneriat cu primăriile comunelor Cumpăna și Agigea din județul...
Oficial, Caludiu Palaz și Horia Constantinescu nu au nimic de împărțit. Nici poziții publice, nici valori comune, nici vreo dușmănie! Pur și simplu, cei doi par...