Direcția Cultură, Educație, Sport, Turism din cadrul Primăriei municipiului Constanța și Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” invită publicul constănțean și turiștii de pe...
Școala Gimnazială nr. 1, comuna Lumina, județul Constanța, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a funcției contractuale, de execuție, vacante, de administrator de...
Ceremonia dedicată certificării detașamentului Forțelor Aeriene Canadiene aflat în România pentru a executa misiuni de Poliție Aeriană Întărită va avea loc joi, 4 august, începând cu...
Începe cea de-a doua jumătate a Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului – SEAS 2022. Urmează patru săptămâni la fel de intense, cu numeroase spectacole din toată...
În perioada 3-7 august a.c., liniile 2-43, 5-40, 43C, 43M, N2-43 și N5-40 circulă pe traseu deviat pe bdul Tomis, sensul de mers către Gara CFR,...
În perioada 26 – 29 iulie, în sala Sporturilor din orașul Botoșani s-a desfășurat competiția de nivel național Cupa României, etapa finală destinată seniorilor. Clubul Sportiv...
Ce poate fi mai relaxant decât o seară muzicală sub cupola unui cer senin de vară? Așadar, dragi constănțeni, dar și turiști, nu ezitați să sosiți...
Forțele Navale Române organizează, în perioada 1-5 august, cea de-a XII-a ediție a Exercițiului multinațional „Eurasian Partnership MCM Dive 22”, care va avea loc în raioane...
Sâmbătă 30 iulie, în intervalul orar 8.30 – 13.00 este program de donare la sânge la Constanța. Persoanele care doresc să doneze sânge dar nu o...
Pentru etapa a II-a de admitere în învățământul profesional de stat, sunt disponibile 128 de locuri în clasele de DUAL, din cele 194. Situația locurilor libere...