La începutul noii sesiuni parlamentare, deputatul PNL de Constanța, Marian Crușoveanu și-a fixat priorităților. Din lista sa nu lipsesc teme precum descentralizarea administrației, restructurarea statului, sprijin...
Senatul şi Camera Deputaţilor încep, luni, a doua sesiune parlamentară ordinară a anului, transmite Agerpres. Cele două Camere ale Parlamentului au fost convocate luni, de la...
Am participat la ședința grupului parlamentar #PNL din cadrul Camerei Deputaților. La întâlnirea de astăzi, am stabilit o serie de chestiuni organizatorice, precum și principalele proiecte...
La început de sesiune parlamentară, deputatul PNL Marian Crușoveanu susține că va continua să promoveze proiectele pentru județul Constanța, așa cum a procedat și până acum....
Senatul şi Camera Deputaţilor încep, miercuri, a doua sesiune parlamentară ordinară a anului. Preşedinţii celor două Camere, Anca Dragu şi Ludovic Orban, au decis convocarea Senatului...
Sesiunea parlamentară începe luni, Senatul fiind deja convocat de către Călin Popescu Tăriceanu. Adoptarea bugetului este prioritară pentru PSD-ALDE la început de sesiune, în timp ce...
Pe data de 1 februarie începe o nouă sesiune parlamentară. Care sunt priorităţile legislative ale acestei sesiuni și cum arată schimbările aflate pe surse la nivelul...