Constănțenii și turiștii deopotrivă sunt așteptați între 25 și 27 august la cel mai așteptat eveniment din acestui sfârșit de săptămână – ediția aniversară a Festivalului...
Sudul litoralului este din nou plin de alge de la Costinești până la Mangalia. Pe plajele din zona celor două Eforii, valurile au adus scos la...
Astăzi, 24 august, în jurul orei 12.00, în municipiul Constanța a avut loc un accident rutier în urma căruia două persoane au fost transportate la spital....
Sindicatul Europol a postat astăzi pe pagina de socializare mai multe mesaje trimise de polițiști care au fost detașați pe litoral și care și-au exprimat nemulțumirea...
Programul și televizarea Festivalului Național de Muzică Ușoară Mamaia, ediția aniversară – 60 de ani Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia – 60 va aduce pe...
În urmă cu puțină vreme, la sediul Ministerului Afacerilor Interne a avut loc o conferință de presă în care au fost anunțate primele măsuri care au...
Vlad Matei Pascu, șoferul drogat care a omorât doi oameni și a rănit alți trei va sta în spatele gratiilor următoarele 30 de zile. Reamintim că...
Potrivit unor surse judiciare citate de Antena3 CNN, șeful IPJ Constanța, Adrian Glugă, va fi demis din funcție în urma scandalului șoferului drogat de la 2...
Un şofer în vârstă de 26 de ani a fost arestat preventiv după ce a lovit cu maşina un pieton, pe DN 39, între Costineşti şi...
Ies la iveală primele date din ancheta internă a poliției după evenimentul tragic din localitatea 2 Mai, unde sâmbătă seara un tânăr de 19 ani a...