Premierul Florin Cîțu a reacționat după ce publicația germană WELT a dat de pământ cu PNRR-ul României. Șeful Guvernului spune că Planul Național de Redresare și...
Primăria Constanța nu le permite taximetriștilor să protesteze, vineri, cu mașinile pe străzile din jurul palatului administrativ. Lică Neagu, președintele Federației Naționale a Sindicatului Șoferilor din...
Academia Navală “Mircea cel Bătrân” a organizat, astăzi, festivitatea de absolvire a studenților militari și civili care și-au încheiat anul acesta studiile universitare de licență. Președintele...
Printre proiectele de hotărâri aflate vineri pe masa consilierilor locali se numără și trei puncte privind alocarea unor ajutoare financiare pentru trei biserici din oraș. Astfel,...
Preşedintele PNL, Ludoic Orban, a afirmat, joi, că, în ceea ce priveşte vaccinarea, trebuie să ne comparăm cu celelalte ţări europene şi vom vedea unde suntem....
Mecanicul trenunului de marfă care a lovit o altă garnitură staționată, în stația Fetești, jud. Ialomița, ar fi adormit și ar fi fost sub influența alcoolului,...
În cursul nopții, două echipaje din cadrul Secției de Pompieri Măcin au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru localizarea și lichidarea...
Marcel Ciolacu anunţă că membrii PSD vor protesta în faţă la DNA, dacă Parchetul nu va demara mai multe anchete, printre care și cea legată de...
În seara zilei de miercuri, una dintre unitățile centralei de la Cernavodă s-a deconectat de la sistemul energeti național, potrivit datelor Transelectrica. Este a doua oară...
Două trenuri de marfă s-au ciocnit la Feteşti pe Magistrala M 800 Bucureşti – Constanţa, iar circulaţia feroviară este închisă de la miezul nopţii. Nu s-au...
Pandemia de coronavirus nu a trecut și continuă să facă victime, chiar dacă România se află într-o perioadă cu un număr scăzut de infectări, a avertizat...
Zeci de copii din comuna Castelu au primit o masă caldă. Inițiativa face parte din cadrul proiectului „Împreună pentru o viață mai bună în Castelu”, derulat...
Un băiat de numai 18 ani a murit înecat în zona plajei Endless beach din Constanța, după ce a fost scos din mare de către salvamari....
Consilierii locali din Constanța sunt chemați, vineri, în ședință ordinară în cadrul căreia primarul Vergil Chițac propune alocarea unor sume de bani pentru cluburi sportive din...