Conecteaza-te cu noi

Politica

Brăiloiu, Boroianu și Turcescu, în top 10 cei mai bogați politicieni din România

Published

on

Declarațiile de avere ale politicienilor scot la iveală faptul că politicienii României sunt putrezi de bogați. Conform declarațiilor de avere ale politicienilor, cei mai bogați parlamentari au cumulat împreună aproximativ 87 de milioane de euro, incluzând aici venitur, investiții și obiecte și bijuterii valoroase.

Top 10 parlamentari cu economii şi investiţii de peste jumătate de milion de euro, arată o analiză Europa Liberă bazată pe cele mai recente declaraţii de avere.

Cei zece parlamentari care deţin cei mai mulţi bani în conturi bancare şi în investiţii, fie ele acţiuni la companii sau fonduri de investiţii şi de pensii, cumulează nu mai puţin de 35 de milioane de euro. Adică peste 60% din totalul deţinut la acest capitol de toţi cei 465 de parlamentari la un loc – aproape 56 de milioane de euro.

Printre cei 10 cei mai bogați politicieni din România se află și trei constănțeni.

Advertisement

Primul, Tit Liviu Brăiloiu – senator PSD – se află pe locul 4. Conform analizei la care an făcut referire, Brăiloiu are o avere de 1,23 milioane euro.

Senatorul PSD este şi el unul dintre cei mai bogaţi parlamentari. El deţinea cash, în conturi, 1,18 milioane euro, la data completării celei mai recente declaraţii de avere. Brăiloiu mai deţine acţiuni la firmele Complex Palas Pelican, din staţiunea Mamaia, la Ospitalitatea Romtour, Montimpex şi National Service Group. Brăiloiu, fost prefect de Constanţa, numit în 2009 în guvernarea PDL-PSD, are afaceri în Spania şi este milionar în euro, conform revistei Capital. În actuala legislatură s-a făcut remarcat în Parlament prin gesturi obscene şi injurii adresate deputatei USR Florina Presadă, dar şi prin ideea de a introduce o lege de „controlare” a postărilor pe Facebook. El este şi parlamentarul care a dat cei mai mulţi bani cu împrumut, peste un milion de euro.

Același Tit Brăiloiu a inventat… Belina de Giurgiu. Cum a fost posibil acest artificiu legislativ și în folosul cui a lucrat parlamentarul constănțean, citiți într-un articol “Ordinea.ro”:

Tit Brăiloiu înventează “Belina de Giurgiu”

Tot despre Liviu Tit Brăiloiu mai puteți citi și:

Advertisement

Locul golanilor nu este în Parlament. Boicot de presă împotriva lui Tit Brăiloiu, senator PSD

Boroianu sau “părintele” mezelurilor Gepeto

Un alt politician din Constanța aflat în top 10 este liberalul Robert Boroianu. Capital.ro scrie că parlamentarul constănțean deține o avere care însumează 719.000 euro.

Deputatul liberal de Constanţa deţinea, la data celei mai recente declaraţii de avere (iunie 2018), 39% din acţiunile firmei de mezeluri şi procesare a cărnii Gepeto Impex, din Constanţa. În firmă a mai fost cooptat în 2018 şi preşedintele PNL Constanţa, consilierul judeţean Gheorghe Muhscină, un alt politician implicat în mai multe afaceri.

Dintre activitățile din Parlament ale deputatului Robert Boroianu amintim:

Advertisement

Boroianu cere eliminarea taxei de pod de la Fetești pentru locuitorii din zonă și firmele din Dobrogea

Turcescu, printre cei mai bogați politicieni

Pe locul 9 în acest top se află un alt parlamentar constănțean. Robert Turcescu, deputat ales pe listele Partidului Mișcarea Populare are o avere în sumă de 680.000 de euro.

Deputatul deţine sume importante în conturi, depozite bancare, dar şi în fonduri de investiţii de la băncile Erste sau Raiffeisen. Turcescu are de asemenea titluri de stat şi acţiuni la bursă pe companiile OMV Petrom, Romgaz, Transelectrica, Comnord, Oil Terminal, Romcarbon, Transgaz, Banca Transilvania şi Teraplast. Fost jurnalist şi realizator de emisiuni, Turcescu a intrat în politică, după ce a recunoscut că a lucrat în paralel atât ca jurnalist, cât şi ca ofiţer „acoperit” al Direcţiei de Informaţii a Armatei.

Pentru a avea mai multe informații cu privire la activitatea parlamentarului Robert Boroianu vă recomandăm două dintre articolele “Ordinea.ro” privind activitatea în teritoriu a acestuia:

Advertisement

Scandal în PMP Constanța. Palaz îi cere explicații lui Turcescu: “Când spui adevărul, domnule ACOPERIT?!”

și:

Deputatul Robert Turcescu strânge relațiile cu primarul Mangaliei, Radu Cristian

De altfel, Ordinea.ro a mai verificat averea parlamentarilor constănțeni. Astfel, la sfârșitul lunii iunie 2018, cei mai bogați parlamentari constănțeni erau Cristina Ileana Dumitrache (PSD) și… surpriză, Tit Liviu Brăiloiu.

Iată cifrele declarate:

Advertisement

Constănțenii Cristina Dumitrache și Tit Brăiloiu, cei mai bogați parlamentari. Bunuri și bijuterii de sute de mii de euro

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions