După referendumul pe familia tradițională, pe care declarativ l-au susținut deopotrivă, PSD și PNL se află în fața unei noi tradiții. Primii au readoptat-o deja la...
Oficial, Caludiu Palaz și Horia Constantinescu nu au nimic de împărțit. Nici poziții publice, nici valori comune, nici vreo dușmănie! Pur și simplu, cei doi par...
Povestea de față este, înainte de toate, despre un sistem bolnav. Un sistem care are puterea de a nărui destine și de a pune minciuna în...
Cele 18.662 de secţii de votare organizate în ţară pentru referendumul de modificare a Constituţiei în sensul redefinirii familiei s-au deschis sâmbătă, la ora 7.00, procesul...
Două zile la rând, pe 3 și 4 octombrie 2018, deputatul PMP de Constanța, Robert Turcescu, a întreprins acțiuni publice în sprijinul administrației din Mangalia. O...
Elena Udrea și Alina Bica au fost reținute de Interpol în Costa Rica, în zona Sabana Oeste. Cele două, căutate pentru a ispăși pedepse pronunțate de...
Încă un exces bizar al Primăriei Constanța! La ultima ședință de Consiliu Local, de săptămâna trecută, în mapa aleșilor locali s-a aflat și un referat de...
Directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii, dr. Adrian Bîlbă, vorbește de două mari proiecte care ar putea schimba cu totul fața acestei cunoscute instituții constănțene....
Premierul Viorica Dăncilă a solicitat ministrului Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, să elaboreze un proiect de act normativ care să ajusteze unele prevederi legale în raport cu...
Potrivit unor speculații lansate în spațiul public de DCNEWS.RO, constănțeanul Felix Stroe ar putea fi numit ministru al dezvoltării regionale în Guvernul V.V. Dăncilă II. Remanierea...